Marius Vasiliu: Am dat asigurări că dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu, inclusiv pe programele operaţionale, nu doar pe PNRR şi ne ţinem de cuvânt

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 21-05-2021

Actualizat: 21-05-2021

Article thumbnail

Sursă foto: europarl.eu

Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu, inclusiv pe programele operaţionale, nu doar pe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a susţinut Marius Vasiliu, secretar de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Reprezentanţii Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) au participat, vineri, alături de reprezentanţii Comisiei Europene, la o reuniune de negociere privind Programele Operaţionale Regionale din perspectiva Obiectivului de Politică 2 al Uniunii Europene - "O Europă mai verde", se menţionează într-un comunicat remis vineri de ministerul de resort, scrie Agerpres.ro.

"Înaintăm pe toate planurile care vizează programarea noilor instrumente financiare. Am dat asigurări că dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu, inclusiv pe programele operaţionale, nu doar pe PNRR şi ne ţinem de cuvânt. Puţin mai devreme am încheiat o primă discuţie pe marginea domeniilor de finanţare aferente Obiectivelor de Politică, reprezentanţii DG Regio evidenţiind progresele semnificative înregistrate în definitivarea Programelor Operaţionale Regionale, totodată oferindu-ne şi orientările necesare acolo unde mai avem încă de lucru", a spus secretarul de stat din cadrul MIPE.

La reuniune au mai participat reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) şi ai Agenţiilor de Dezvoltare Regională (ADR).

Şedinţa de lucru s-a desfăşurat în contextul observaţiilor Comisiei Europene privind concentrarea programelor regionale pe eficienţa energetică în clădiri publice şi rezidenţiale, pe infrastructura verde şi pe mobilitatea urbană, ca domenii vizate de Obiectivul de Politică 2, se precizează în comunicatul MIPE.

Discuţiile s-au concentrat pe aspectele generale privind acţiunile care urmează să fie finanţate şi pe propunerile de modificare a programelor regionale pentru cele trei domenii.

În viitorul apropiat se vor organiza reuniuni punctuale pe fiecare Program Operaţional Regional în parte, pentru detalierea aspectelor comune negociate la întrevederea de vineri în fiecare document de programare elaborat pentru fiecare regiune în parte.

Secretarul de stat Marius Vasiliu a transmis că săptămâna viitoare vor avea loc, în acelaşi format, COM, MIPE, ADR-uri, MDLPA, alte două runde de discuţii pentru restul obiectivelor de politică aferente Programelor Operaţionale Regionale.

"Suntem în grafic, atât faţă de propriul calendar dar şi faţă de stadiul celorlalte state membre, şi în aşteptarea aprobării la nivelul UE a cadrului de reglementare, prezumat pentru finalul lunii iunie, astfel ca, imediat după, să şi putem formaliza procesul de programare pentru perioada 2021-2027", a comentat secretarul de stat din cadrul MIPE, citat în comunicat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri