Premierul olandez Mark Rutte a sugerat luni Spaniei să caute o soluţie în interior pentru criza economică provocată de pandemia de COVID-19, el avertizând, înaintea unei întâlniri cu omologul său spaniol Pedro Sanchez, că nu va fi uşor să se ajungă la un acord în cadrul UE privind fondul de redresare propus de Comisia Europeană, relatează agenţia EFE potrivit Agerpres.
''Va trebui să găsiţi o soluţie'' în interiorul Spaniei, nu în cadrul Uniunii Europene, cum se încearcă acum, a spus Rutte în faţa presei la Haga, înainte să intre la discuţiile cu Sanchez.
Premierul olandez a mai semnalat că ''nu are nicio grabă'' cu privire la stabilirea condiţiilor de acces la fondul european de redresare la summitul liderilor europeni ce se va desfăşura vineri şi sâmbătă.
Conform propunerii Comisiei Europene, din acest fond de 750 de miliarde de euro statele UE, cu precădere cele mai afectate de pandemie, ar urma să acceseze 500 de miliarde sub formă de subvenţii şi 250 de miliarde sub formă de credite. Banii ar urma să fie atraşi de Comisia Europeană de pe pieţele financiare şi rambursaţi pe termen lung prin instituirea de noi taxe la nivelul UE, mai ales taxe de mediu, cum ar fi o taxă asupra plasticului nereciclabil.
Dar un grup de patru state austere (Austria, Olanda, Danemarca şi Suedia) cer ca fondul propus să ofere în special credite şi mai puţine subvenţii.
Mai mult, pentru ''fiecare euro'' împrumutat statelor beneficiare, mai ales Italia şi Spania, la nivel naţional trebuie să fie implementate reforme, a indicat premierul Rutte, o exigenţă la care el a susţinut că nu este dispus să renunţe, întrucât, aşa cum a semnalat într-o declaraţie dată vineri, ''s-au mai făcut şi înainte promisiuni de reforme'' din partea ţărilor din Sud, care în opinia sa nu au fost niciodată duse până la capăt. Pentru Olanda ''este important să se concretizeze reforme economice'' pentru a putea vorbi despre fondul de redresare, a concluzionat şeful guvernului olandez.
Mark Rutte a sugerat luni Spaniei să caute o soluţie în interior pentru criza economică provocată de pandemia de COVID-19
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

58
Rusia lansează scenariul ca „totul să degenereze” în Ungaria
58

5.481
Rezultate oficiale parțiale: FIDESZ-ul lui Viktor Orban, surclasat de TISZA după numărarea a peste 20% din voturi
5.481

45
Soldații israelieni au lovit vehicule ONU cu un tanc în Liban
45

6.900
Declarații TISZA și FIDESZ după vot: Adversarul lui Viktor Orban și șeful de cabinet al premierului au dat primele semnale publice
6.900

34
Armistițiul de Paștele Ortodox - Ucraina se teme de reluarea atacurilor Rusiei
34

6.196
Ultimele date de la alegerile din Ungaria: Asistăm la o schimbare de putere?
6.196

73
Pakistanul încearcă să readucă Iranul și SUA la discuții
73

15.537
Primele predicții din Ungaria: sondaje publicate după încheierea votului la alegerile parlamentare
15.537

10.149
Stop vot în Ungaria. Prezența la urne a bătut toate recordurile. A început numărătoarea voturilor
10.149

183
Zeci de persoane ucise în lovituri lansate de avioane militare în nord-estul Nigeriei
183

3.569
Alegeri în Ungaria - Scenarii posibile și cum este afectată România
3.569

1.850
Trump avertizează China: tarife de 50% dacă sprijină militar Iranul în războiul din Orientul Mijlociu
1.850

13.946
Profeția lui Cozmin Gușă pentru alegerile din Ungaria: 'Nu contează cifrele din sondaje'
13.946
















Comentează