Președintele Cubei neagă discuțiile cu SUA și face apel la dreptul internațional

Autor: George Traicu

Publicat: 12-01-2026 17:18

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele Cubei, Miguel Diaz-Canel, a afirmat luni că nu există 'nicio discuţie' în curs între ţara sa şi Statele Unite, contrazicându-l astfel pe preşedintele american Donald Trump.

'Nu există nicio discuţie cu guvernul Statelor Unite, cu excepţia unor contacte tehnice în domeniul migraţiei', a declarat luni pe X preşedintele cubanez, citat de AFP.

'Există acorduri bilaterale în vigoare în domeniul migraţiei, pe care Cuba le respectă cu scrupulozitate', a adăugat Diaz-Canel.

'Aşa cum istoria o demonstrează, relaţiile dintre Statele Unite şi Cuba, pentru a avansa, trebuie să se bazeze pe dreptul internaţional, şi nu pe ostilitate, ameninţare şi coerciţie', a subliniat el.

Duminică, de la bordul Air Force One, Trump le-a declarat jurnaliştilor că 'suntem în curs de a discuta cu Cuba. Veţi afla foarte curând'.

După atacul forţelor americane asupra Venezuelei şi capturarea preşedintelui Nicolas Maduro pe 3 ianuarie, Donald Trump şi-a înmulţit ameninţările contra Cubei, aliat economic şi ideologic al Venezuelei.

Duminică, el şi-a înăsprit tonul faţă de insula situată la 150 km de coastele Floridei şi aflată sub embargou american din 1962, îndemnând-o să accepte 'înainte de a fi prea târziu' un 'acord' despre care nu a dat detalii.

'Nu va mai exista petrol sau bani cu destinaţia Cuba - zero!', a scris preşedintele american pe reţeaua sa Truth Social.

Cuba 'este o naţiune liberă, independentă' şi 'nimeni nu îi dictează ce să facă', a răspuns duminică Miguel Diaz-Canel.

În aceeaşi zi, Trump a repostat un mesaj sugerând că secretarul său de stat Marco Rubio, născut din părinţi cubanezi, ar putea deveni preşedintele Cubei. 'Mi se pare bine!', a comentat Trump.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri