Marquez spune că lupta pentru titlul MotoGP este între Martin şi Bagnaia

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 03-10-2024

Actualizat: 03-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: x.com


Marc Marquez are în continuare şanse matematice de a câştiga titlul la MotoGP, dar cel care a fost de şase ori campion la clasa regină a recunoscut joi că acum este de fapt o cursă în doi între liderul clasamentului general, Jorge Martin, şi campionul en-titre, Francesco Bagnaia, potrivit news.ro

Martin (Pramac Racing) conduce în clasament cu 366 de puncte, în timp ce Bagnaia (Ducati) are 345 de puncte. Marquez ocupă locul patru, la 78 de puncte în spatele lui Martin.

Marquez a mai spus că Enea Bastianini - care se află la trei puncte în faţa sa, pe locul trei - este, de asemenea, probabil în afara cursei pentru titlu.

"Aveam deja un mare handicap, iar după zero puncte obţinute în Marele Premiu al Indoneziei, diferenţa este acum prea mare", a declarat Marquez. „Titlul a fost ţinta noastră în ultimele cinci curse, dar se pare că acum campionatul este game over pentru noi. Diferenţa este deja prea mare, iar titlul este o cursă între doi oameni. Acest lucru îmi oferă liniştea de a continua să lucrez la punctele slabe din ultimele curse şi să le confirm pe cele puternice.”

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri