Martin Schulz întrevede un acord al Greciei cu zona euro

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 24-03-2015

Actualizat: 24-03-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ajungerea la un acord între Atena si zona euro privind asistenta financiara pentru Grecia este asteptata în cursul acestei saptamâni, a declarat presedintele Parlamentului European, Martin Schulz, într-un interviu publicat marti de cotidianul italian La Repubblica, transmite Reuters.

Autoritatile grecesti s-au angajat sa prezinte pâna pe 30 martie un pachet de reforme în vederea relansarii economiei sale, într-o tentativa de a obtine un nou sprijin din partea creditorilor sai si de a evita intrarea în incapacitate de plata.

''Cred ca pâna la finalul saptamânii se va ajunge la un nou acord care ar trebui sa fie suficient pentru a debloca cea mai urgenta finantare'', a spus Schulz.

El a adaugat ca Grecia va avea ''nu mai mult de trei luni'' pentru a prezenta un plan ''credibil, detaliat si definitiv''.

Grecia va prezenta pâna pe 30 martie lista propunerilor de reforma necesare pentru a obtine de la zona euro o noua transa din pachetul de asistenta financiara, a anuntat marti purtatorul de cuvânt al Guvernului, Gabriel Sakelaridis, la postul de televiziune Mega TV.

'Totul va fi realizat cel mai târziu luni (30 martie n.r.)', a afirmat Gabriel Sakelaridis. Acesta a adaugat ca masurile de reforma nu vor contine masuri de criza ci modificari structurale. 'Cred ca au fost gasite puncte de convergenta', a subliniat oficialul elen.

Luna trecuta, Eurogrupul (ministrii de finante din zona euro) a decis sa prelungeasca cu patru luni planul de ajutor financiar pentru Grecia, în anumite conditii.

În prezent, datoria Greciei se situeaza la 315 miliarde de euro sau 176% din PIB, un nivel considerat nesustenabil de multi analisti si care nu poate fi rambursat în totalitate.

AGERPRES

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri