Mai mulţi atacatori înarmaţi au deschis focul duminică într-o biserică catolică din Owo, în sudul Nigeriei. Atacul a avut loc în timpul liturghiei şi s-a soldat cu zeci de morţi, relatează dpa și Agerpres.
În înregistrări video de la faţa locului se văd bălţi de sânge şi cadavre, inclusiv de copii, pe pardoseala bisericii.
People's Gazette, un site de presă local, care citează ca sursă un parlamentar, susţine că au fost ucişi 28 de oameni; ziarul Nigerian Tribune susţine că sunt 50 de morţi Nu s-a comunicat deocamdată niciun bilanţ oficial.
Există şi relatări potrivit cărora în timpul atacului au avut loc şi explozii.
În ultimii ani, grupuri jihadiste au comis multe atacuri sângeroase asupra unor biserici, în special în nordul Nigeriei, unde populaţia este majoritar musulmană. Atacul de duminică este primul de acest gen în sudul ţării, unde predomină creştinii.
Nicio grupare nu a revendicat atentatul, însă - potrivit dpa - localnicii cred că autorii sunt din nord.
Martiri contemporani - Zeci de creștini au fost uciși de jihadiști într-o biserică din Nigeria (Video)
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.233
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
1.233

41
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
41

1.206
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
1.206

50
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
50

76
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
76

58
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
58

47
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
47

36
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
36

24
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
24

36
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
36

28
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
28

3.115
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
3.115

4.258
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
4.258
















Comentează