Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mărturii șocante în Dosarul referendumului în care este implicat vicepremierul Liviu Dragnea

buletine vot
Interceptările arată cum îşi mobiliza subalternii fostul şef al CJ Teleorman. Dragnea : „Organizaţi-vă să mi-i aduceţi pe toţi la vot, băi! Îi legaţi, îi luaţi în braţe! Aveţi decât 38% prezenţă în Alexandria". Declarație Simona Preduț: ”Sunt membra PNL din 2012 și am participat și la alte birouri electorale. Am fost propusă să fac parte din comisii de Dan Stana. Pe 25 sau 26 iunie 2012 am participat la o ședință la o sala de sport în care au participat mai multi lideri USL, printre care viceprimarul și primarul. Am primit de la Diță Costinel o listă, cu nume și CNP, ale unor persoane care urmau să voteze cu urna mobilă. Când mi-a fost înmânată lista era prezent si Preduț Marius și un al membru al secției de votare pe nume Florescu Marian. I-am dat și eu lui Costinel Dita mai multe nume cu persoane plecate din tară. Diță Costinel ne-a spus ca pentru persoanele pe care nu le găsim acasă să completăm datele si CNP-urile. Nu știu cine a băgat voturile în urnă. La finalul zilei s-a constatat că voturile din urnă sunt mai multe decat persoanele care au votat. Cineva din secția de vot a semnat pentru a fi totul egal. Eu am dedus ca doamna președinte de sectie a luat această decizie, ca cineva sa semneze în numele unor persoane, pentru a se realiza o egalitate semnături-voturi. Nu știu cine a falsificat, ca nu eu sau Predut Marius, sau Trita Constanța, care se afla la masa presedintelui. Eu nu am observat când s-au introdus voturi suplimentare în urnă”.
Judecător: Ceea ce ați făcut este infracțiune, de ce ați făcut asta? Simona Preduț: Nu conștientizam la vremea respectivă. Update 15.15 Al 12 martor, Ion Giura. "Nu am fost la vot, semnatura de pe liste nu imi aparține. Nu stiu cine a semnat în locul meu. Giurea Marinela este o nepoata de-a mea care era plecată în Italia în perioada regerendumului”. Al 13 martor, Maria Adrian Gheorghe: "Nu am fost la vot, semnatura de pe liste nu îmi aparține. Nu stiu cine a semnat în locul meu" Al 14 martor, Stela Mitran: "nu am fost la vot, semnatura de pe liste nu îmi aparține. Nu stiu cine a semnat în locul meu. Eu am fost in Italia la fiul meu. Am plecat pe 4 iulie Și m-am intors pe 5 august. Nu am votat pe teritoriul statului italian si nici fiul meu”. Al 15 martor "nu am fost la vot, semnĂtura de pe liste nu Îmi aparȚine. Nu Știu cine a semnat în locul meu” Al 16 martor Nicola Elena: "nu am fost la vot, semnatura de pe liste nu îmi aparține. Nu știu cine a semnat în locul meu”. Al 17 martor Nicola Nicolae: "nu am fost la vot, semnatura de pe liste nu imi apartine. Nu stiu cine a semnat in locul meu. Al 18 martor Parloiu Ionela: ”Am votat în comuna Oboga (olt) nu în satul Bistrita Noua. Semnatura de pe lista electorala de la sectia 105 nu imi apartine. Nu-l cunosc pe Liviu Dragnea, am auzit de el. Al 19 martor, Popa Georgeta "nu am fost la vot, semnatura de pe liste nu îmi aparține. Nu știu cine a semnat în locul meu. Al 20 martor, Popa Gheorghe " nu am fost la vot, semnatura de pe liste nu imi apartine. Nu stiu cine a semnat in locul meu". Al 21 martor, Prodan Elisabeta ”Am votat în satul Bistrita Noua și am semnat în dreptul numelui meu. Nu am solicitat urna mobila. In timpul urmăririi penale mi s-a prezentat și o lista privind urna mobila, dar eu nu am votat si nu am semnat. Nu stiu cine a semnat in locul meu”. Al 22 martor, Prună Iulian Dumitru: "Nu am fost la vot, semnatura de pe liste nu îmi aparține. Nu știu cine a semnat în locul meu”. Al 23 martor, Mirica Puiu. ”Revin asupra declarației dată în timpul urmăririi penale. Arăt ca am fost emoționată în acel moment, am încurcat datele și arăt că nu am fost la vot. Așa cum am aratat si în timpul urmăririi penale, semnatura de pe liste nu o cunosc și nu-mi apartine” Al 25 martor, Elena Simion: "Nu am fost la vot, semnatura de pe liste nu îmi aparține. Nu stiu cine a semnat în locul meu”. Al 26 martor, Simion Florinel Cătălin: "Nu am fost la vot, semnatura de pe liste nu imi apartine. Nu stiu cine a semnat in locul meu”. Al 27 martor, Străjescu Marinela "Nu am fost la vot, semnatura de pe liste nu îmi aparține. Nu stiu cine a semnat în locul meu. Nici sotul meu,  Străjescu Emil nu a fost la vot, insa am observat că pe lista electorală era semnat in locul numelui acestuia Al 28 martor, Tuca Elena: "Nu am fost la vot, semnatura de pe liste nu imi apartine. Nu stiu cine a semnat in locul meu. Nici sotul meu, Tuca Haralambie, nu a fost la vot, aceeasi semnatură a apărut pe listele electorale. Al 29 martor, Nita Mariana :”Am votat la Bistrita Noua la sectia 105. Semnătura mea o cunosc. Fiul meu Ieremia Dumitru Viorel era plecat in Spania la data referendumului. El nu a votat. Nu-l cunosc pe Dragnea. Al 30 martor,  Predut Marius Marinel, deja condamnat cu suspendare după ce și-a recunoscut faptele: ”Am fost membru al biroului electoral din partea PRM, dar nu sunt membru. Am fost sunat de dl Dița Costinel, consilier PSD la Piatra Olt, mi-a facut această propunere, cu o săptămână înainte de referendum. Pe 25 sau 26 iulie am fost la o ședintă într-o sala de sport din oraș, cu mai multi lideri locali USL, printre care viceprimarul și primarul orașului. Au fost prezenți toți președinții secțiilor de votare. Am primit instrucțiuni, spunându-ne ca cei care sunt în străinatate sa fie trecuti pe listele suplimentare. Ne-au spus că nu ni se va întâmpla nimic, pentru că toata lumea de sus este a PSD-ului”. Furtul cu urna mobilă ”În ziua alegerilor, președintele sectiei Baba Constantina și consilierul Dita, ne-a anunțat că vom avea urnă mobilă. Eu și Predut Simona. Dita Costinel ne-a dat un dosar cu numele unor persoane plecate în strainatate in care erau CNP și datele din cartea de identitate. Era o lista scrisa la calculator. Diță Costinel ne-a spus ca pentru persoanele care nu sunt la domiciliu, să trecem nou CNP și să votăm. Ne-am deplasat la persoanele de pe lista, cei gasiti acasa au votat, iar cei care nu erau acasa am votat noi pentru ei. Ne-am intors toti la sectie. Dita Costinel era prin jurul sectiei si mai intra uneori. Arăt că în momentul în care votam pentru persoanele plecate în străinătate eu am băgat voturile în urnă, iar Simona Preduț completa listele. Jandarmul nu a vazut nimic, deoarece era pe bancheta din spate a automobilului”. Cu primarul în frunte ”Indicatiile la ședinta din 26 sau 27 iulie au fost date de toti liderii locali: primarul, viceprimarul și Diță Costinel. Am sesizat ca este ceva ilegal în ziua votarii, dat arat încă odata că ni s-a spus că "toată lumea este pesedistă și nu vom păți nimic." Nu ni s-au dat indicatii privind modul în care procesul electoral va fi fraudat. Am facut acest lucru crezând că îmi va fi bine. Nu voiam să intru în politică, voiam doar să mă bag în seama. E satul mic, aveam nevoie de o adeverință ceva, asa m-am facut cunoscut de cei de la primarie. La ședință a participat si Predut Simona și toți membrii secției de votare. Dupa sedință toți membrii comisiilor de votare din Piatra Olt au fost invitati la un bar lângă primarie unde s-a consumat suc și bere. Invitația a fost facuta de dl. vice și dl. primar și tot ei sunt cei care au platit. Atunci când Diță Costinel mi-a dat dosarul cu datele persoanelor din țara nu mi-a facut niciun fel de promisiuni, nici nu a exercitat amenințări. Nu il cunosc pe inculpatul Dragnea”.
EVZ.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.