Poliţiştii efectuează joi percheziţii la domiciliile a trei persoane din municipiul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în domeniul comerţului intracomunitar cu autoturisme second-hand, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Conform unui comunicat transmis AGERPRES, din datele şi probele administrate a rezultat că suspecţii au achiziţionat, în cursul anului 2016, din spaţiul intracomunitar, autoturisme second-hand, în valoare de aproximativ 20.000.000 de lei, pe care ulterior le-au comercializat pe teritoriul României, fără a înregistra în contabilitate veniturile realizate.
Potrivit IGPR, prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 5,5 milioane lei.
Persoanele vizate vor fi conduse la audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Poliţia Sectorului 5, precizează sursa citată.
Acţiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR şi este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Comentează