O maşină a fost lovită, joi, de o remorcă desprinsă de la un autoturism care a intrat într-un cap de pod pe DN72 în localitatea dâmboviţeană Olteni, informează IPJ Dâmboviţa, potrivit Agerpres.
"Poliţiştii au constatat că un bărbat de 49 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism, s-ar fi izbit de un cap de pod. Totodată, autoturismului ii era ataşată o remorcă care s-ar fi desprins şi ar fi intrat într-un alt autoturism condus din sens opus de un bărbat de 47 de ani. Traficul se desfăşoară alternativ, pe un sens", precizează IPJ Dâmboviţa.
La faţa locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi o ambulanţă.
"La faţa locului o persoană este evaluată de către echipajul medical. Concomitent sunt asigurate şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor", anunţă ISU Dâmboviţa.
Comentează