Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Măsură de precauție la Buzău -Toate videoproiectoarele din sălile de clasă de la liceul unde a avut loc incidentul de joi vor fi date jos

Inquam Photos/ Octav Ganea
scoala clasa elevi

Conducerea Liceului "Costin Neniţescu" din Buzău a anunţat că, în cursul zilei de joi, toate videoproiectoarele montate pe rigips vor fi date jos. Decizia vine după ce într-o clasă tavanul fals s-a prăbuşit din cauza greutăţii unui astfel de aparat, în timp ce elevii se aflau la cursuri.

Din această toamnă, elevii Liceului "Costin Neniţescu" au fost mutaţi în incinta Grupului Şcolar de Meserii şi Servicii pentru a-i lăsa în locul lor pe elevii Colegiului Naţional "Mihai Eminescu", unitate care a intrat în reabilitare completă, lucrările urmând a se desfăşura timp de doi ani.

Potrivit directorului Liceului "Costin Neniţescu", Narcisa Daşu, odată mutate clasele în incinta Grupului Şcolar de Meserii şi Servicii, profesorii ar fi cerut să fie montate în fiecare clasă videoproiectoare pentru a-i ajuta la cursuri.

Conducerea Grupului Şcolar de Meserii şi Servicii nu ar fi fost de acord ca aceste videoproiectoare să fie montate pe pereţii imobilului, astfel că s-a luat decizia ca aparatura să fie montată pe tavanele false, de acest lucru ocupându-se o firmă.

Joi, tavanul de rigips dintr-o clasă a cedat sub greutatea videoproiectorului, căzând peste copiii care se aflau la ora de geografie.

"Eram la ora de geografie. Cu câteva minute înainte am auzit un zgomot ciudat, sus, după care a picat. Din reflex ne-am ferit cu toţii. M-a lovit un pic la spate şi atâta tot, însă era o placă uşoară, nu mă mai doare, nu a fost nevoie de intervenţia ambulanţei", a spus una dintre eleve.

"Din instinct am pus mâna la cap, mi-am acoperit capul şi m-a atins un pic la mâini. Nu e normal să se întâmple aşa ceva într-o şcoală, însă e bine că nu s-a întâmplat nimic şi suntem toţi bine", a declarat o altă elevă.

La rândul său, directorul Liceului "Neniţescu" a anunţat după incident că va dispune ca toate videoproiectoarele din sălile de clasă în care învaţă elevii acestei şcoli, în incinta Grupului Şcolar de Meserii şi Servicii, să fie date jos, pentru a elimina riscul ca un alt tavan fals să se prăbuşească.

"Tavanul fals a căzut în timpul orei de geografie. Din fericire nu s-a întâmplat nimic grav. Elevii doar s-au speriat. E o lucrare făcută de o firmă chemată de noi pentru că la şcoala noastră aveam în toate clasele videoproiectoare, profesorii ne-au cerut şi aici să montăm aceste videoproiectoare pentru că conducerea Grupului Şcolar de Meserii şi Servicii nu ne-a lăsat să găurim pereţii, am ales această variantă, de a le monta pe tavanul fals. E uşor să acuzăm, să găsim vinovaţi, bine că nu s a întâmplat nimic grav cu copiii. Am luat decizia de a da jos toate videoproiectoarele pentru că din moment ce s-a prăbuşit unul se mai pot prăbuşi şi altele”, a declarat directorul Liceului Neniţescu, Narcisa Daşu.

Sursa citată a adăugat că videoproiectoarele erau montate pe tavanele false de circa două luni, fără a se înregistra vreun incident în acest timp.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.