DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Măsuri de SIGURANȚĂ în Spitalul din Arad: pacienții vor avea BRĂȚĂRI cu cod de bare

bratara spital

Persoanele care vor fi internate la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad vor purta, începând de vineri, brățări de indentificare.

Potrivit unui comunicat al SCJU Arad, de vineri, persoanele care ajung la Unitatea Primire Urgențe sau care se internează în regim de spitalizare continuă, după înregistrarea datelor personale în Foaia de Observație Clinică Generală, primesc brățări de identificare pe care le vor purta pe durata șederii în urgențe, respectiv pe secții, conform Mediafax.

„Astăzi am implementat o nouă metodă de identificare a pacienților, pe timpul spitalizării, prin instalarea de dispozitive de tipărire cod de bare și date personale prin transfer termic pentru brățări pacienți. Această măsură este necesară pentru îmbunătățirea siguranței pacienților și prevenirea erorilor de identificare a acestora”, a declarat Florina Ionescu, managerul interimar al SCJU Arad.

Brățările de identificare conțin datele personale, data internării, numărul fișei de observație, precum și alte date cu caracter personal.

Dispozitivele pentru emiterea brățărilor pentru pacienți sunt instalate în fiecare sediu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.