Măsuri disciplinare 'made in China': Angajații unei bănci sunt bătuți la fund / VIDEO

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 21-06-2016

Actualizat: 21-06-2016

Article thumbnail

Sursă foto: bbc.com

O bancă din China îşi pedepseşte angajaţii cu performanţe slabe printr-un mod care a stârnit indignare în mediul online, arată B1 TV.

Cei opt angajaţi ai băncii comerciale au fost urcaţi pe scenă în timpul unui eveniment al companiei şi pedepsiţi pentru că "nu s-au autodepăşit".

Piperea EXPLICĂ de ce a REFUZAT oferta PNL

Aceştia au fost mustraţi de către manager care i-a obligat să spună în faţa tuturor motivele pentru care au avut performanţe slabe. Apoi, bărbatul se duce în spatele acestora şi începe să îi lovească peste fund cu o riglă uriaşă din lemn.

Câteva dintre angajate par să se resimtă după cele câteva lovituri primite, în timp alţi salariaţi par să se abţină cu greu să nu plângă în faţa unei astfel de umilinţe.

Internauţii au criticat această metodă a companiei de a-şi pedepsi angajaţii, pe care au catalogat-o drept imorală. De asemenea, mai multe persoane au cerut ca managerul să fie concediat pentru acest tratatament umilitor şi abuziv aplicat salariaţilor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri