Măsurile de carantină şi izolare luate împotriva pandemiei de COVID-19 au dus la o creştere a numărului actelor de braconaj de pe insula indoneziană Sumatra, localnicii apelând la vânătoare pentru a se hrăni, conform organizaţiei pentru protecţia mediului şi animalelor Leuser Conservation Forum, transmite joi DPA potrivit Agerpres.
Numeroase capcane şi laţuri au fost descoperite în pădurile din Sumatra, insulă pe care trăiesc numeroase specii de animale ameninţate cu dispariţia, printre care tigrii de Sumatra şi urangutanii, a declarat Dedi Yansyah, coordonator de programe în cadrul organizaţiei Leuser Conservation Forum.
"Lucrătorii noştri au găsit foarte multe laţuri în lunile martie, aprilie şi mai prin comparaţie cu lunile anterioare", a precizat Dedi pentru DPA.
"Din cauza măsurilor de izolare luate împotriva COVID-19, oamenii au prea mult timp la dispoziţie aşa că pleacă să vâneze pentru hrană şi bani", a mai susţinut el.
Principalele animale vizate de braconieri sunt căprioarele de Sumatra, tigrii de Sumatra şi caprele sălbatice de Sumatra.
Dana Tarigan, membru al organizaţiei pentru protecţia mediului Walhi, a explicat că această creştere a cazurilor de braconaj este legată de reducerea patrulelor forestiere, după ce autorităţile au oprit accesul turiştilor în parcurile şi rezervaţiile naturale pe perioada pandemiei.
"Chiar şi înainte de pandemie, paza era slabă", a subliniat el.
Măsurile de carantină împotriva COVID-19 au dus la o creştere a numărului actelor de braconaj din Sumatra
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.521
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
1.521

71
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
71

1.873
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.873

2.999
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
2.999

45
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
45

1.465
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.465

3.481
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.481

49
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
49

3.427
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.427

2.340
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.340

187
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
187

104
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
104

4.178
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
4.178
















Comentează