Maternitatea din Vâlcea va fi modernizată printr-o investiţie de aproximativ 12 milioane de lei

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 09-03-2024

Actualizat: 09-03-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro


Maternitatea din Râmnicu Vâlcea, în care îşi desfăşoară activitatea mai multe secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, va fi modernizată printr-o investiţie de aproximativ 12 milioane de lei, din fonduri europene, potrivit news.ro.

”Clădirea Maternităţii vâlcene, în care îşi desfăşoară activitatea mai multe secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, va fi reabilitată cu fonduri europene. Proiectul, în valoare totală de cca 12 milioane euro, a fost aprobat la finanţare prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027”, anunţă într-o postare pe Facebook preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Proiectul presupune executarea unor lucrări de eficientizare energetică a clădirii, de recompartimentare a spaţiilor şi de reabilitare a centralei termice, dar şi instalarea de sisteme alternative pentru producerea energiei electrice şi termice, pentru consum propriu, din surse regenerabile.
”Contractul de finanţare primit joi ne oferă certitudinea că, în patru ani, vom avea o clădire modernă, în care mamele să-şi aducă pe lume bebeluşii, în cele mai bune condiţii”, subliniază şeful CJ Vâlcea.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri