Mats Wilander consideră că Serena Williams nu este încă favorită la Wimbledon

Autor: Vlad Ciurdar

Publicat: 05-07-2018

Actualizat: 05-07-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.prosport.ro

Jucătoarea de tenis Serena Williams, de şapte ori campioană pe iarba de la Wimbledon, a câştigat fără emoţii primele două meciuri de la al treilea Grand Slam al anului, dar expertul suedez Mats Wilander a opinat că este prea devreme pentru a spune că americanca a devenit favorită la titlu, relatează Reuters, informează Agerpres.

Cinci capi de serie din Top 8 au părăsit deja turneul, în timp ce Serena, 36 ani, a trecut uşor de olandeza Arantxa Rus şi de bulgara Viktoria Tomova.

''E prea devreme s-o catalogăm favorită, a opinat fostul lider ATP, Mats Wilander, consultant pentru Eurosport. Dar nu sunt surprins de cât de bine arată. Nu i-a fost greu să revină pentru că a făcut-o atât de des, să vină la un Grand Slam după ce nu a jucat. Îmi amintesc că într-un an în Australia, ea nu mai jucase, era în afara Top 100 şi a câştigat. Dar nu pot spune că ea este favorită să câştige încă. Dar cu fiecare zi în care intră pe teren şi o vezi jucând cu altă jucătoare, nu pot numi o singură jucătoare despre care să pot spune că este favorită s-o bată pe Serena. Problema este cum va reacţiona după 3-4 meciuri, când nu va mai returna aşa de bine sau când serviciul nu mai e aşa de precis. Efectul cumulativ după 4-5 meciuri o va face mai bună, dar şi mai obosită''.

Vezi și: Venus Williams, adversara Alexandrei Dulgheru, a avut cuvinte de laudă, la sfârșitul meciului, pentru prestația româncei: 'A jucat foarte bine!'

Serena Williams nu a jucat anul trecut la Wimbledon din cauza sarcinii, dar ea nu a mai cunoscut înfrângerea la All England Club din 2014, când pierdea în turul 3 la franţuzoaica Alize Cornet. După succesul cu Tomova de miercuri, Serena a înregistrat a 16-a victorie consecutivă.

În turul 3, Serena Williams, cap de serie 25, cu 23 de Grand Slam-uri în palmares, va juca împotriva franţuzoaicei Kristina Mladenovic, un prim test mai dificil pentru americancă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri