Matteo Renzi obţine o primă victorie în încercarea de a redeveni lider al Partidului Democrat

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 03-04-2017

Actualizat: 03-04-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Fostul premier social-democrat italian Matteo Renzi a câştigat cu 68% din voturi scrutinul desfăşurat duminică în cadrul Partidului Democrat (PD) pentru alegerea candidaţilor care vor concura la primarele din 30 aprilie în vederea alegerii secretarului general al formaţiunii, relatează agenţia EFE. Renzi i-a surclasat de la distanţă pe contracandidaţii săi, respectiv pe preşedintele regiunii Apulia, Michele Emiliano, şi pe ministrul justiţiei, Andrea Orlando, primul obţinând 30% din voturi, iar cel de-al doilea - cel mai critic faţă de fostul premier - numai 8%.

După aflarea rezultatului, Renzi a scris pe Twitter: '68%. Cifră impresionantă. Trăiască democraţia şi mulţumesc tuturor! Acum să muncim toţi împreună'. Însă cei doi perdanţi au evidenţiat participarea foarte redusă la vot a membrilor partidului, această rată a participării fiind de puţin peste 50%. Andrea Orlando încă mai speră că la votul din 30 aprilie s-ar putea obţine alt rezultat, el amintind că atunci votul va fi deschis oricărui cetăţean italian care plăteşte partidului o contribuţie de doi euro. Renzi a demisionat pe 19 februarie din postul de secretar general al Partidului Democrat, după ce şi-a dat demisia şi din funcţia de premier în urma respingerii la referendumul din 4 decembrie a reformei constituţionale pe care intenţiona să o promoveze, conform Agerpres.

După ce a renunţat la postul de secretar general al PD, Renzi a decis că doreşte să redevină lider al partidului, hotărâre care a avut ca efect scindarea formaţiunii. Unii membri consacraţi ai PD, printre care se numără fostul lider Massimo D'Alema şi Pierluigi Bersani, au format un nou partid, Mişcarea Democraţilor şi Progresiştilor (DP), ce are 37 de deputaţi în parlament.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri