Atacantul francez Kylian Mbappe este "deja printre cei mai buni jucători din lume şi are potenţialul de a le urma unor jucători precum Messi şi Ronaldo la vârful fotbalului francez", a declarat, luni, antrenorul echipei de fotbal Paris Saint-Germain, Mauricio Pochettino, în opinia căruia nu este decât o simplă "chestiune de timp", relatează AFP potrivit Agerpres.
"El are potenţial. Nu-i lipseşte nimic nimic altceva decât timpul. Nu se poate accelera procesul", a spus tehnicianul argentinian într-un interviu acordat prin teleconferinţă.
"Eu cred că el este deja printre cei mai buni jucători din lume. El are nevoie de timp pentru a-şi îmbogăţi CV-ul, pentru a obţine recunoaşterea pe care o merită şi pe care o va obţine", a adăugat "Poche".
De la venirea antrenorului argentinian la începutul lunii ianuarie pe banca lui PSG, Mbappe (22 ani) a jucat adesea pe flancul stâng, de câteva ori ca vârf şi şi-a recăpătat întreaga capacitate fizică.
Campionul mondial din 2018, al patrulea în clasamentul pentru trofeul "Balonul de Aur" în acel an, a înscris şase goluri în campionat în era Pochettino, precum şi o triplă (4-1) în turul optimilor de finală ale Ligii Campionilor cu FC Barcelona, echipa sextuplului "Balon de Aur" Lionel Messi.
Mauricio Pochetino l-a găsit pe urmașul lui Messi și Ronaldo: 'El are potențial'
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

26
România a învins Elveția pe Stadionul Steaua, într-un prim meci de baraj pentru Campionatul European de rugby Under-18
26

58
Beşiktaş l-a omagiat pe legendarul antrenor Mircea Lucescu: „Nu te vom uita niciodată, campionul centenarului”
58

55
Ianis Zicu vrea să plece de la Farul, după înfrângerea din prelungiri cu Hermannstadt
55

3.291
CTP: M-a surprins anvergura imaginii europene a lui Lucescu la moartea sa
3.291

126
„O lume întreagă ţi-a scandat numele”: Marica și Iencsi, cuvinte puternice la înmormântarea lui Mircea Lucescu
126

38
Naţionala de handbal feminin tineret a României a încheiat participarea la Trofeul Carpaţi, cu un bilanţ de două victorii şi o remiză, la fel ca Danemarca
38

40
Hermannstadt, victorie în prelungiri cu Farul Constanța
40

72
Sorana Cîrstea, locul 29 mondial şi favorită 5, a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 500 de la Linz
72

50
Rezultatele partidelor din play-off-ului şi play-out-ului Ligii 2
50

30
Naţionala masculină de polo a României a obţinut a patra victorie de la turneul preliminar al Cupei Mondiale – Divizia 2
30

21
FIFA a introdus noi categorii de bilete, şi mai scumpe, pentru Cupa Mondială din acest an
21

49
Chindia Târgovişte a fost învinsă de FC Bihor, într-un meci din etapa a treia a play-off-ului Ligii 2
49

147
După ratarea Mondialului, Italia îl trimite la cârma naționalei pe selecţionerul echipei de tineret
147
















Comentează