Un meci din turul preliminar al Ligii Campionilor, ediţia 2020-2021, programat marţi în Elveţia, între un club din Kosovo şi un altul din Irlanda de Nord, a fost anulat după depistarea a două cazuri de Covid-19 la gruparea kosovară, care a fost plasată în carantină, a anunţat UEFA, potrivit AFP.
Anularea acestei întâlniri vine chiar înaintea debutului turneului ''Final 8'' din Liga Campionilor, ediţia 2019-2020, care se va disputa la la Lisabona, în urma căruia se va decide câştigătoarea trofeului.
Meciul dintre KF Drita (Kosovo) şi FC Linfield (Irlanda de Nord) fusese programat marţi seara la Nyon, dar după depistarea celor două cazuri de infecţie cu Covid-19, autorităţile elveţiene împreună cu responsabili UEFA au decis plasarea jucătorilor kosovari în carantină.
Cu toate acestea, toate testele efectuate de componenţii lui KF Drita înainte de plecarea în Elveţia fuseseră negative.
Soarta meciului care nu se va mai putea desfăşura va fi anunţat de organul disciplinar al UEFA.
Meci din turul preliminar al Ligii Campionilor, anulat din cauza coronavirusului
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

23
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
23

21
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
21

20
Neymar vorbește despre oboseala psihică înainte de Cupa Mondială
20

29
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
29

48
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
48

9
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
9

20
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
20

60
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
60

71
România remizează cu Danemarca și continuă drumul spre calificarea la Europeanul de fotbal U19
71

60
Romelu Lukaku a comis-o. Ar putea să fie exclus din lotul lui Napoli
60

31
Echipa naţională U20 a României, învinsă de Elveţia, scor 3-1, în Elite League
31

51
Rapid a făcut anunțul înainte de reluarea SuperLigii. 'A revenit unde îi este locul!'
51

5.467
Doliu în fotbalul de la sud de Dunăre - Eroul Bulgariei la CM 94 s-a stins la numai 63 de ani
5.467
















Comentează