Meciuri cu Italia și Polonia pentru selecționata U20 a României

Autor: George Traicu

Publicat: 28-10-2022

Actualizat: 28-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: www.romaniatv.net

Echipa națională de fotbal masculin sub 20 de ani a României va disputa în luna noiembrie ultimele meciuri amicale din acest an. Selecționata condusă de Daniel Pancu va întâlni Italia și Polonia, anunță frf.ro.

Ambele meciuri vor avea loc la Arad, pe stadionul „Francisc Neuman”, acolo unde naționala Under 20 a întâlnit, în luna septembrie, într-o partidă amicală, reprezentativa Germaniei.

Meciul cu Italia se va juca pe 17 noiembrie, în timp ce partida cu Polonia este programată 4 zile pe mai târziu, pe 21 noiembrie.

Detalii privind orele de start ale meciurilor vor fi comunicate în perioada următoare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri