DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Medicii AMENINȚĂ CU GREVĂ, dacă Guvernul îngheață salariile de bază și sporurile: Decizia se va lua săptămâna viitoare

Inquam Photos/ Octav Ganea
protest SANITAS

Consiliul de Coordonare al Federaţiei "Solidaritatea Sanitară" se va întruni săptămâna viitoare pentru a decide ce acţiuni va întreprinde în cazul în care Guvernul decide să îngheţe salariile de bază şi sporurile pentru 2019, se arată într-un comunicat al Federaţiei.

"Având în vedere faptul că Guvernul urmează să adopte bugetul pentru anul 2019, în cadrul căruia trebuie să stabilească data pentru creşterile salariale aferente anului 2019; ţinând cont de proiectul de OUG privind unele măsuri fiscal-bugetare existent în spaţiul public, din care reiese intenţia Guvernului de a-şi încălca obligaţiile asumate în privinţa drepturilor angajaţilor din sănătate, Federaţia 'Solidaritatea Sanitară' respinge categoric intenţia guvernanţilor de a nu a acorda creşterile salariale aferente anului 2019 începând cu 1 ianuarie şi de a restricţiona o serie de drepturi salariale ale angajaţilor din sănătate. Ţinând cont de gravitatea situaţiei şi de efectele acestor acte normative, Consiliul de Coordonare al Federaţiei 'Solidaritatea Sanitară' se va întruni săptămâna viitoare pentru a decide acţiunile cu care trebuie întâmpinate aceste măsuri", spun sindicaliştii.

Citește și: Ultimă oră! Anunț de la RCS&RDS pentru toți clienții săi! Vor putea face asta de luni, 10 decembrie

Principalele efecte pe care proiectul de ordonanţă de urgenţă şi Legea bugetului de stat le-ar avea sunt îngheţarea sporurilor pentru condiţiile de muncă şi amânarea creşterilor salariilor de bază, se arată în comunicat.

"Infirmierele, personalul auxiliar în general, personalul ne-medical (TESA) şi toate categoriile de salariaţi care nu au fost incluse în majorarea salarială din anul 2018 pierd creşterea salarială aferentă şi impactul acesteia asupra sporurilor. Medicii şi asistentele medicale vor avea în continuare de pierdut prin îngheţarea la nivelul anului 2018 a sporurilor de tură, de gardă şi a tarifului orar al gărzilor suplimentare", au mai arătat sindicaliştii.

Citește și: Vești bune pentru acești români! Premierul României, Viorica Dăncilă a făcut anunțul

Potrivit acestora, amânarea creşterilor salariale, respectiv încălcarea regulilor de bază ale calculului salarial (cum ar fi neraportarea sporurilor la salariul de bază) continuă să fie principala politică salarială.

"Acţiunea premeditată a Guvernului este evidentă în condiţiile în care Federaţia 'Solidaritatea Sanitară' i-a solicitat constant să legifereze explicit data de 1 ianuarie a fiecărui an, până în 2022, drept dată de majorare a salariilor. În condiţiile adoptării unei astfel de ordonanţe de urgenţă şi a datei de majorare a salariilor în forma vehiculată public, este evident că refuzul constituie o acţiune premeditată a Guvernului îndreptată împotriva salariaţilor, necesitând o reacţie pe măsură", se precizează în documentul citat.

Citește și: Transportatorii îl amenință pe Klaus Iohannis! Îl vor taxa dur, dacă nu rezolvăt situația – Avertisment fără precedent

Pe de altă parte, premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, că Guvernul nu are în plan îngheţarea salariilor anul viitor.

"Vreau să subliniez cu această ocazie că salariile din sistemul bugetar vor continua să crească, potrivit Legii salarizării unitare, adoptată de Parlament. Construcţia bugetului pe anul viitor are în vedere creşterea salariilor în sistemul public şi veniturile pensionarilor, aşa cum este stabilit în Legea pensiilor. Cu alte cuvinte, salariile şi pensiile nu vor fi îngheţate, ci vor creşte. Aceasta, pentru că au apărut în spaţiul public anumite informaţii care pot crea incertitudine şi cred că nu este corect, nu este drept să creăm îngrijorări, să ne jucăm cu sentimentele pensionarilor, ale salariaţilor şi să ducem în spaţiul public informaţii eronate. Am vrut să pun capăt acestor speculaţii nefondate apărute în spaţiul public", a explicat Dăncilă.

Citește și: Vești proaste pentru Opoziție! Anunțul făcut de Traian Băsescu .

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.