Organizaţia neguvernamentală Medecins sans Frontieres (MSF) s-a declarat duminică 'şocată' de justificările autorităţilor afgane pentru bombardamentul ucigător, efectuat probabil de armata americană, asupra spitalului său din Kunduz, estimând că ele echivalează cu o 'recunoaştere a unei crime de război', informează AFP.
ONG-ul şi-a evacuat spitalul situat în oraşul din nordul Afganistanului, scos din funcţiune după bombardamentul de sâmbătă şi soldat cu 22 de morţi.
Într-un comunicat emis duminică seara, directorul general al MSF, Christopher Stokes, a criticat justificările responsabililor afgani, potrivit cărora combatanţi talibani s-ar fi aflat în incinta spitalului de care s-ar fi servit ca bază, ceea ce organizaţia umanitară dezminte.
'Aceste declaraţii implică faptul că forţele afgane şi americane au decis împreună să radă de pe faţa pământului un spital în întregime funcţional. Aceasta echivalează cu o recunoaştere că este vorba despre o crimă de război', a declarat Stokes.
În plus, 'aceasta contrazice total primele tentative ale guvernului american de a minimaliza consecinţele atacurilor ca nefiind altceva decât pagube colaterale', a adăugat el.
Închiderea centrului de îngrijiri medicale este o lovitură teribilă pentru populaţia civilă surprinsă în luptele între armata afgană şi rebelii talibani pentru controlul acestui oraş din nordul Afganistanului. Era singura instituţie din regiune capabilă să acorde îngrijiri rănilor celor mai grave provocate de război.
'Spitalul MSF nu mai este în stare de funcţionare. Pacienţii care se află în stare critică au fost transferaţi spre alte unităţi medicale. Niciun angajat al MSF nu mai lucrează în spital', a declarat pentru AFP Kate Stegman, purtătoare de cuvânt a ONG în Afganistan.
'La ora actuală, nu pot să vă spun dacă Centrul de traumatologie de la Kunduz va mai fi deschis sau nu', a adăugat ea.
Tragedia a generat rapid o polemică. MSF a cerut ca o 'anchetă exhaustivă şi transparentă' să fie încredinţată unui organism internaţional independent, calificând drept insuficientă ancheta americană anunţată de preşedintele Barack Obama, informează Agerpres.
Medicii fără frontiere denunţă o crimă de război după bombardamentul SUA asupra unui spital
Explorează subiectul
Articole Similare

64
Descoperirea care a șocat lumea: În ce stare au fost găsite trupurile a 150 de persoane care au murit după infecția cu COVID
64

377
'Este mult mai ușor acum': Trump dezvăluie ce se va schimba în relația cu Iranul, după eliminarea liderului suprem Ali Khamenei
377

392
Șeful ONU critică dur atacurile SUA și Israelului împotriva Iranului. Cum și-au justificat acțiunile cele doua părți
392

1.123
Israelul anunță finalizarea unei noi serii de atacuri. Loviturile asupra Iranului au ucis inclusiv membri ai familiei ayatollahului Khamenei
1.123

1.502
Apar deja primele scenarii privind noua conducere a Iranului: cine sunt cei care i-ar putea lua locul lui Ali Khamenei
1.502

2.465
Reacții de la Teheran: declarația oficială a guvernului iranian și a Gardienilor Revoluției, după anunțul ce confirmă moartea ayatollahului Khamenei
2.465

2.937
Iranul recunoaște oficial moartea lui Khemenei/ 40 de zile de doliu național
2.937

128
VIDEO 'Khamenei este în viață': Teheranul respinge categoric declarațiile lui Donald Trump. Au aparut și imagini video cu liderul suprem adresându-se națiunii
128

3.082
Iranul a lansat un atac masiv cu 350 de rachete și alte sute de drone asupra Emiratelor Arabe Unite / Incident grav la aeroportul din Abu Dhabi
3.082

1.651
Ce ar însemna moartea ayatollahul Ali Khamenei pentru Iran și regiune / O întrebare critică se ridică acum
1.651

1.798
VIDEO Strigăte de libertate în noapte: pe străzile din Teheran lumea începe să sărbătorească prăbușirea liderului suprem
1.798

979
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucraina anunță lovituri asupra unui sistem antiaerian rusesc Pantsir-S1 la Mariupol și respingerea unor atacuri în regiunea Harkov
979

3.526
Principalul consilier al ayatollahului Ali Khamenei promite răzbunare, după atacurile asupra liderului suprem: Criminalii sioniști și americanii vor regreta
3.526

















Comentează