Meghan, ducesă de Sussex, a câştigat joi lupta juridică împotriva unui tabloid britanic după ce instanţa a respins recursul formulat de publicaţie împotriva unei sentinţe anterioare care stabilea încălcarea vieţii private a ducesei în urma publicării unor fragmente dintr-o scrisoare trimisă de Meghan tatălui ei, informează Reuters, citat de agerpres.
The Mail on Sunday a încercat să anuleze o decizie a Înaltei Curţi care stabilise că publicaţia a adus atingere vieţii private şi a încălcat drepturile de autor ale lui Meghan prin publicarea unor fragmente dintr-o scrisoare pe care ducesa i-a trimis-o tatălui ei, Thomas Markle, în august 2018, la trei luni după căsătoria cu prinţul Harry, nepotul reginei Elisabeta a II-a.
Curtea de Apel din Londra a respins recursul înaintat de The Mail argumentând că textul scrisorii ''era personal, privat şi nu făcea obiectul unui interes public legitim''.
În urma acestei decizii, Meghan nu va mai fi nevoită să se prezinte la un proces unde ar fi trebuit să depună mărturie atât ea, cât şi tatăl său.
''Este o victorie nu doar pentru mine, ci pentru toţi cei care s-au temut vreodată să lupte pentru ceea ce este corect'', a precizat ducesa într-un comunicat.
''Deşi această victorie stabileşte un precedent, cel mai important este că acum suntem suficient de curajoşi în mod colectiv pentru a schimba o industrie a tabloidelor care condiţionează oamenii să fie nemiloşi şi profită de pe urma minciunilor şi durerii pe care o creează'', a mai spus ducesa.
Meghan a scris o scrisoare de cinci pagini tatălui său după ce relaţiile cu acesta se răciseră înaintea căsătoriei cu prinţul Harry.
Tabloidul, care a publicat fragmente din document în februarie 2019, a argumentat că Markle dorea ca scrisoarea să devină publică pentru a răspunde astfel unor comentarii anonime făcute de prieteni de-ai lui Meghan în interviuri pentru revista americană People.
Recursul a fost înaintat după ce un judecător de la Înalta Curte a decis în favoarea lui Meghan la începutul anului, concluzionând că publicaţia ar trebui să-şi prezinte scuze pe prima pagină şi să achite costurile de judecată suportate de ducesă.
Avocaţii publicaţiei au argumentat că Meghan, în vârstă de 40 de ani, a scris scrisoarea ştiind că ar putea deveni publică, o ipoteză pe care ducesa a respins-o.
Cu prilejul audierilor la Curtea de Apel care au avut loc luna trecută, echipa de avocaţi ai publicaţiei a adus în sprijinul afirmaţiilor sale o mărturie a unui fost director de comunicare al ducesei, Jason Knauf care, potrivit publicaţiei, ar fi pus sub semnul îndoielii afirmaţiile lui Meghan.
Meghan, ducesă de Sussex, a câştigat joi lupta juridică împotriva unui tabloid britanic după ce instanţa a respins recursul formulat de publicaţie
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

3
Muzeul Luvru rămâne cel mai vizitat muzeu din lume, concurenţa venind din Orientul Mijlociu şi Asia în 2025
3

4
Comedia de epocă 'La Venus Electrique' va deschide Festivalul de Film de la Cannes
4

28
Volodimir Zelenski și poporul ucrainean, nominalizați la Premiul Nobel pentru Pace 2026
28

9
Cei mai buni ciocolatieri belgieni își prezintă creațiile într-o expoziție de artă comestibilă cu tematică de Paşte
9

45
Cei 12 pași ai misiunii Artemis 2: Drumul echipajului NASA către Lună și înapoi
45

68
Sfârșit de drum pentru balena cu cocoașă: Autoritățile germane renunță la încercările de salvare
68

8
Orchestra Anima susține un concert de Paște la Catedrala 'Sfântul Iosif' din București
8

13
Spectacolul 'Ceasu' şi cămaşa miresii' va avea premiera la Sala Pictura a Teatrului Naţional Bucureşti
13

15
UNITER lansează campania 'Inside/Outside' pentru Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România
15

7
Patruzeci de preoţi participă la Pelerinajul de Florii în Iaşi
7

35
Turiștii vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru una dintre cele mai căutate destinații. Taxele s-au dublat
35

28
'Coiful unguresc' a fost vândut vândut în Licitația de Artă Istorică pentru 115.000 de euro
28

22
Cu un pas mai aproape de Lună. Primul zbor cu echipaj uman în jurul Lunii este programat
22
















Comentează