Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a salutat oportunitatea abordării discuţiei privind Balcanii de Vest, având în vedere dinamica ascendentă a relaţiilor cu UE, cu ocazia participării la reuniunea Consiliului Afaceri Externe, luni, la Bruxelles.
"Discuţia privind Balcanii de Vest s-a concentrat pe evoluţiile din regiune, inclusiv stadiul dialogului Belgrad-Priştina. Miniştrii au evaluat perspectivele de implementare a Acordului de la Prespa şi situaţia post-electorală din Bosnia şi Herţegovina, pledând pentru continuarea proceselor de reformă în întreaga regiune", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis, luni, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, ministrul român a împărtăşit evaluarea României privind evoluţiile din regiune şi a informat despre intenţia Preşedinţiei României a Consiliului Uniunii Europene de a menţine pe agenda de priorităţi Balcanii de Vest şi procesul de extindere a UE, asigurând avansarea perspectivei europene în regiune, pe baza progreselor individuale.
La reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Bruxelles au fost abordate subiecte de actualitate de pe agenda europeană, precum Balcanii de Vest, cooperarea UE - Uniunea Africană, Ucraina, Iran, Venezuela.
"Dezbaterile privind cooperarea UE - Uniunea Africană au avut loc în pregătirea reuniunii ministeriale comune ce va avea loc la Bruxelles, în perioada 21-22 ianuarie 2019. Ministrul român al Afacerilor Externe s-a referit la importanţa viitoarei reuniuni din perspectiva implementării acţiunilor agreate cu prilejul summit-ului de Abidjan, din 2017. În acest context, a exprimat sprijinul pentru complementaritatea între noua Alianţă Africa-Europa pentru investiţii durabile şi locuri de muncă, cu măsurile adoptate la Abidjan", se arată în comunicat.
În schimbul de opinii privind Ucraina a fost analizat contextul în care au avut loc tensiunile recente din Marea Neagră, din apropierea Mării Azov şi a Strâmtorii Kerci, în condiţiile utilizării de către Rusia a forţei militare împotriva Ucrainei.
"A reieşit mesajul ferm al UE privind necesitatea detensionării situaţiei, eliberării echipajelor, reluării navigaţiei şi respectării dreptului şi angajamentelor internaţionale. În context, ministrul român al afacerilor externe a reiterat angajamentul şi sprijinul faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, precum şi condamnarea şi nerecunoaşterea anexării ilegale a Crimeei", se mai arată în comunicat.
La sesiunea dedicată Iranului, miniştrii de externe au trecut în revistă ultimele evoluţii privind Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune, precum şi dezvoltările la nivel regional şi internaţional.
În cadrul discuţiei privind Venezuela, miniştrii au avut un schimb de opinii referitor la eforturile comunităţii internaţionale de a oferi soluţii la criza internă, inclusiv în perspectiva preluării de către preşedintele Nicolas Maduro a unui nou mandat, la 10 ianuarie 2019.
"În cursul dimineţii, ministrul român de Externe a participat alături de omologii europeni la un mic-dejun de lucru informal găzduit de către ministrul de externe austriac, Karin Kneissl, cu participarea preşedintelui Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (ICRC), Peter Maurer. Discuţiile au vizat cooperarea UE-ICRC în contextul crizelor umanitare, inclusiv Siria şi Yemen", precizează MAE.
În marja reuniunii CAE, ministrul Teodor Meleşcanu a avut o întrevedere bilaterală cu Nikos Christodoulides, ministrul de extern al Republicii Cipru, prilej cu care au fost abordate subiecte de interes comun de pe agenda europeană şi internaţională, inclusiv aspecte legate de priorităţile României în perspectiva preluării Preşedinţiei Consiliului UE.
Meleşcanu a salutat dialogul privind Balcanii de Vest, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Bruxelles
Explorează subiectul
Articole Similare

80
Fostul ministru al Muncii lansează atacul după datele dezastruoase ale PIB: 'E rezultatul austerității oarbe promovată de domnul Bolojan'
80

20
Radu Miruţă: Europa îşi dezvoltă capacităţile de apărare, dar aceste eforturi trebuie dublate de protejarea minţilor noastre
20

4.738
Dragoș Sprînceană o cheamă pe Anca Alexandrescu la Mar-a- Lago: Să vină să mă distrugă
4.738

44
Oana Ţoiu: Conferinţa de Securitate de la Munchen, discuţii pe teme cheie pentru România
44

7.354
Reacție fulger a lui Ilie Bolojan după ce România a intrat în recesiune: Este un cost necesar pentru a construi o economie mai solidă și mai competitiv
7.354

173
SRI și SIE veghează. Economia poate să aștepte
173

2.800
'Bolojan a băgat România în gard!' - Câciu, reacție dură după confirmarea recesiunii. Presiune pe buget și salarii la prima contracție trimestrială serioasă după pandemie
2.800

5.797
Sorin Grindeanu s-a aprins după ce INS a confirmat intrarea României în recesiune: E timpul să oprim acest tăvălug
5.797

4.692
PSD anunță că începe evaluarea politică a lui Bolojan, după ce INS a anunțat că PIB-ul a scăzut:Miracolul de la Bihor a ucis pacientul
4.692

1.543
Guvernul, pe urmele banilor de la Lukoil: Supraveghere extinsă la rafinăria și cele 300 de benzinării ale gigantului rus
1.543

9.431
Simion schimbă garda în partid: Jurnalista Alexandra Păcuraru intră în conducerea AUR, peste Murad
9.431

1.264
Tanczos Barna îl apără pe Ilie Bolojan și spune că va rămâne premier până în 2027: Este singurul care și-a asumat decizii dificile
1.264

2.631
VIDEO Nicușor Dan, despre procurorii care vor să conducă PÎCCJ, DNA și DIICOT: „Mi se pare că sunt nişte oameni foarte interesanţi printre ei”
2.631

















Comentează