Candidatul independent la preşedinţie Teodor Meleşcanu a declarat sâmbătă într-o emisiune televizată că nu a fost niciodată ofiţer acoperit.
Întrebat de moderatori dacă el este candidatul care a fost ofiţer acoperit, Teodor Meleşcanu a răspuns că, fiind de trei ori senator, candidatura sa a fost verificată de fiecare dată de diferite instituţii.
"Este aberant, dacă eşti şef nu eşti acoperit. Nu am fost nici ofiţer activ, nici acoperit, nici descoperit, nici înainte, nici acuma, nici în viitor. Cred că v-am răspuns suficient, e clar. De altfel, am trei mandate de senator, de fiecare dată când mi-am depus candidatura a fost verificată şi de CNSAS, şi de toţi ceilalţi. Dacă era ceva aţi fi aflat demult", a spus Meleşcanu, la TVR.
Teodor Meleşcanu a precizat că deşi calitatea sa de fost director al SIE îi conferă anumite atuuri, acestea nu pot fi valorificate în campania sa electorală.
"Evident, este unul din marile mele atuuri, numai că nu am ce să valorific în campanie electorală. Informaţiile Serviciului de Informaţii Externe sunt strict informaţii de politică externă", a afirmat Meleşcanu.
Rugat să contribuie la clarificarea chestiunii legate de faptul că este benefic sau nu ca un viitor şef de stat să fi avut legături cu un serviciu secret, fostul director al SIE a răspuns că depinde de modul în care este folosită această calitate.
"Dacă este folosită în campanie electorală împotriva unor competitori sau a altora, sau în politică, sau pentru crearea de false majorităţi prin soluţii imorale, cum se spune, acesta este un lucru rău. Dacă le foloseşte în interesul ţării este un lucru foarte bun după părerea mea", a spus Meleşcanu.
El a menţionat că din poziţia pe care a ocupat-o până de curând nu avea cum să aibă informaţii despre dosarele care au fost făcute publice în ultima vreme şi care se leagă de numele unor persoane lansate în cursa prezidenţială.
"Nu aveam de unde să am cunoştinţă despre dosarele care s-au deschis, dosarele sunt la Parchet, sunt în curs de elaborare, de cercetare, nu aveam de unde să am informaţii", a spus Meleşcanu.
Întrebat dacă i se pare o pură coincidenţă faptul că există, în prezent, în campanie electorală, multe procese televizate, candidatul independent la alegerile prezidenţiale a susţinut că este posibil ca acum să fi ajuns la maturitate dosarele.
"S-ar putea foarte bine ca perioada campaniei electorale să fie foarte stimulativă pentru aceste dosare. S-ar putea la fel să fie un efort deosebit din partea justiţiei, pe care nu-l putem nega sau să considerăm că nu-l putem băga în seamă, faţă de ridicarea MCV - Mecanismul de Cooperare şi Verificare - privind România, care aşa, cum spuneaţi, are numeroase efecte, inclusiv admiterea în Schengen. Oricare din aceste lucruri poate să fie o explicaţie", a afirmat Teodor Meleşcanu. AGERPRES
Meleşcanu: Nu am fost nici ofiţer activ, nici acoperit, nici înainte, nici acum
Explorează subiectul
Articole Similare

167
Mirabela Grădinaru, despre experiența celor două nașteri premature: Pentru noi, Dumnezeu a lucrat prin medici. Cunoscând poveștile altor mame, am prins curaj că va fi bine
167

871
România convoacă ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti: I s-au prezentat 'dovezi palpabile, ample şi solide, ale violării spaţiului aerian'
871

1.069
Ministrul Finanțelor, după ce a studiat ultimul raport al FMI care vizează România: Recunoaște asumarea responsabilității
1.069

1.332
VIDEO Anca Alexandrescu și-a depus candidatura la Primăria Capitalei: George Simion mesaj puternic de susținere
1.332

31
George Burcea și-a depus candidatura la Primăria Bucureștiului din partea POT
31

2.333
CTP îl critică pe Nicușor Dan: 'Președintele ne servește o porție de creier pane. L-a numit pe Vlad Voiculescu consilier onorific. Totuși urmărit penal'
2.333

2.175
USR și PNL încalcă 'regula' vorbită în coaliție: În teritoriu s-a format alianță oficială împotriva PSD
2.175

2.789
Fostul şef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, primeşte 200.000 de euro despăgubiri morale după ancheta nejustificată pentru represiune nedreaptă
2.789

3.543
Florin Cîțu a "citit" declarațiile guvernatorului Mugur Isărescu: BNR spune astăzi două lucruri!
3.543

4.927
Primele explicații oficiale în cazul cetățeniei lui Dominic Fritz: ce spune, de fapt, Autoritatea Națională pentru Cetățenie
4.927

930
BNS sare la mâna lui Ilie Bolojan: Solicitări înainte de discuțiile cu partidele din coaliție
930

4.270
Din gafă în gafă: premierul Bolojan pregătește „sabotarea” noii legi a pensiilor magistraților
4.270

212
Balanța între Cătălin Drulă și Daniel Băluță la Primăria Capitalei - Mihai Ghigiu: Încă învață străzile din București vs. Un gospodar, un om al faptelor
212


















Comentează