Manelistul Dani Mocanu, dat în urmărire națională și internațională, după ce a fost condamnat definitiv, pare să fi știut că, la un moment dat, va ajunge să fie urmărit, la orice pas, de anchetatori.
Într-o melodie lansată în urmă cu șase ani, manelistul vorbea despre fuga din România, într-o piesă pe care o dedica tuturor interlopilor.
"Urmărit internațional, căutat la nivel global/Că am primit mandat în România/Și am fugit să fentez pușcăria/Am trecut repede granița/Dar deloc nu îmi găseam liniștea/Când voiam să m-ascund noaptea/Mergeam la hotel pe buletinul altcuiva /Viața mea nu mai e un secret/Pe poza cu mine scrie Wanted", sunt doar câteva din versurile de pe această manea.
Dani Mocanu a fost condamnat la 4 ani de închisoare
Dani Mocanu și fratele său au fost condamnați la închisoare, manelistul la patru ani, iar fratele său la 7 ani, pentru o tentativă de omor în anul 2022. Ambii sunt în prezent dați în urmărire internațională și nu au fost prinși de autorități.
Oamenii legii s-au deplasat la locuința lui Dani Mocani din Ștefănești, județul Argeș, însă acesta nu a fost găsit acasă și nici nu s-a predat. După ce a fost dat în urmărire internațională se continuă căutările în mai multe zone din localitate pentru a-l aresta.
„Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș au primit, de la Tribunalul Argeș, două mandate de executare a pedepsei închisorii, privind doi bărbați, de 35 și 33 de ani, din Ștefănești, județul Argeș, condamnați la 7 ani, respectiv 4 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În baza mandatelor emise de instanța de judecată, polițiștii au efectuat verificări, cei doi nefiind găsiți la adresa de domiciliu. Verificările continuă, în vederea depistării și punerii în aplicare a celor două mandate de executare a pedepsei închisorii”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș, Florin Popa.
Versurile melodiei "Celebrul interlop"
Urmarit international
Cautat la nivel global
C-am primit mandat in Romania
Si-am fugit sa fentez puscaria
Am trecut repede granita
Dar deloc nu-mi gaseam linistea
Cand voiam sa m-ascund noaptea
Mergeam la hotel pe buletinul altcuiva
Viata mea nu mai e un secret
Pe poza cu mine scrie Wanted
Interpolu' ma vrea viu sau mort
Ca sunt mafiot, celebrul interlop
Viata mea nu mai e un secret
Pe poza cu mine scrie Wanted
Interpolu' ma vrea viu sau mort
Ca sunt mafiot, celebrul interlop
Pe ei, pe ei
Pe ei, pe mama lor
Regele vizualizarilor
Pe ei, pe ei
Pe ei, pe mama lor
Regele, regele vizualizarilor
Pe ei, pe ei
Pe ei, pe mama lor
Regele vizualizarilor
Pe ei, pe ei
Pe ei, pe mama lor
Regele, regele vizualizarilor
Aveam un plan si trageam speranta
Sa ajung cu orice pret in Franta
Aici aveam totul aranjat
Sa fiu in libertate, chiar daca aveam mandat
Cand am calcat teritoriul francez
Am inceput usor sa ma stresez
Mi-era dor de nevasta mea
Si-am hotarat s-o chem, sa ma vad cu ea
Viata mea nu mai e un secret
Pe poza cu mine scrie Wanted
Interpolu' ma vrea viu sau mort
Ca sunt mafiot, celebrul interlop
Viata mea nu mai e un secret
Pe poza cu mine scrie Wanted
Interpolu' ma vrea viu sau mort
Ca sunt mafiot, celebrul interlop
Pe ei, pe ei
Pe ei, pe mama lor
Regele vizualizarilor
Pe ei, pe ei
Pe ei, pe mama lor
Regele, regele vizualizarilor
Pe ei, pe ei
Pe ei, pe mama lor
Regele vizualizarilor
Pe ei, pe ei
Pe ei, pe mama lor
Regele, regele vizualizarilor
Dupa o saptamana cu nevasta mea
M-am trezit la hotel cu politia
M-au pus la pamant, m-au incatusat
Si, sa nu ripostez, mi-au pus pistolu' in cap
Dar e mai bine, ca puteam sa pierd tot
Interpolu' ma voia viu sau mort
Asa ca stau si-mi fac pedeapsa
Si in cativa ani ma intorc la nevasta mea
Viata mea nu mai e un secret
Pe poza cu mine scrie Wanted
Interpolu' ma vrea viu sau mort
Ca sunt mafiot, celebrul interlop
Viata mea nu mai e un secret
Pe poza cu mine scrie Wanted
Interpolu' ma vrea viu sau mort
Ca sunt mafiot, celebrul interlop
Pe ei, pe ei
Pe ei, pe mama lor
Regele vizualizarilor
Pe ei, pe ei
Pe ei, pe mama lor
Regele, regele vizualizarilor
Pe ei, pe ei
Pe ei, pe mama lor
Regele vizualizarilor
Pe ei, pe ei
Pe ei, pe mama lor
Regele, regele vizualizarilor






























Comentează