Melomanii din Londra se pot bucura de acum de concerte de muzică clasică inedite, susţinute pe o ambarcaţiune care se plimbă de-a lungul canalelor oraşului, informează luni Reuters, citat de agerpres.
Potrivit lui Masayuki Tayama, căpitanul şi pianistul ''Piano Boat'', ambarcaţiune ancorată momentan în suburbia Uxbridge, în apropiere de Londra, vasul este singurul de felul acesta.
''A fost construit după specificaţiile noastre ca o sală de concerte plutitoare'', a declarat el pentru Reuters, arătând înspre un pian cu coadă Steinway aflat într-un capăt al cabinei, transformată în scenă de concerte, cu podeaua acoperită cu parchet, iar pereţii decoraţi somptuos în culoarea bordo.
În seara aceleiaşi zile, Tayama a susţinut un recital care a inclus piese de Beethoven şi Schumann în faţa spectatorilor îmbrăcaţi în ţinute elegante şi aşezaţi la mese acoperite cu feţe de masă albe.
Rhiana Henderson, manager de proiect, a explicat că ideea unei săli de concert plutitoare s-a născut pe vremea când cuplul locuia pe o ambarcaţiune unde avea un pian digital care atrăgea interesul trecătorilor.
''Ideea a prins contur de aici... Am început să aranjăm scaunele ca să vedem câţi oameni pot încăpea. În cele din urmă, am făcut rost de ambarcaţiunea aceasta'', a spus ea.
Henderson a spus că în cele două luni de la debutul proiectului, au organizat cinci croaziere şi patru vacanţe şi au rezervări pentru lunile care urmează.
''Toată lumea spune că e o experienţă diferită faţă de o sală mare de spectacol întrucât atmosfera este foarte, foarte prietenoasă şi intimă'', a spus ea.
Tayama a precizat că recitalurile de pe ambarcaţiune sunt speciale întrucât poate interacţiona îndeaproape cu auditoriul.
''Cânt în continuare şi în săli de concert obişnuite, dar atunci când interpretezi în faţa a 4.000 de persoane, lumina te orbeşte... şi este proiectată într-un fel diferit'', a spus el.
Melomanii din Londra se pot bucura de acum de concerte de muzică clasică susţinute pe o ambarcaţiune care se plimbă de-a lungul canalelor oraşului
Articole Similare

50
După ce a anunțat că nu va mai trimite astronauți pe Lună, NASA ar putea renunța și la nava Starship
50

31
Tensiunile din Orientul Mijlociu nu afectează Săptămâna Modei de la Paris
31

134
Activista irakiană Yanar Mohammed a fost împușcată mortal la Bagdad
134

52
Concert uriaș în inima Mexicului: Shakira, în fața a 400.000 de oameni. Spectacolul a fost gratuit
52

22
Astronomii sunt la un pas să descopere ce sunt cu adevărart stelele pitice brune
22

24
O pictură de Rembrandt, pierdută timp de peste 60 de ani, revine la Rijksmuseum
24

18
Muzeul de Artă Contemporană 'DePaul' din Chicago se închide definitiv în iunie
18

20
NIBIRU pregătește spectacolele verii și caută dansatori: Deschide castingul internațional
20

13
'Le Déjeuner des canotiers' revine la Paris după 20 de ani. Capodopera lui Renoir va fi expusă la Muzeul Orsay
13

43
Tronul ultimilor domnitori ai Moldovei, restaurat și expus publicului la Palatul Culturii din Iași
43

114
Influencerii care s-au mutat în Dubai pentru o viață de lux și acum trăiesc un coșmar
114

36
Descoperire care rescrie istoria: mumificare prin afumare practicată în Asia cu mii de ani înaintea Egiptului
36

52
Apple lansează iPhone 17e: Noul model este cel mai accesibil la preț
52

















Comentează