Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Meloni își schimbă politica de migrație: Europa și Italia au nevoie de imigranți, este o datorie să-i ajutăm

digi24.ro
giorgia meloni

"Italia și Europa au nevoie de imigranți, dar nu putem da semnalul că cei care intră ilegal vor fi răsplătiți", a declarat premierul italian, Giorgia Meloni, în deschiderea Conferinței internaționale privind imigrația, desfășurată duminică la Roma, în prezența liderilor din 21 de țări. Conferința reprezintă o schimbare radicală în unele dintre politicile care au marcat până acum câteva luni partidul premierului, Frații Italiei, și Liga lui Matteo Salvini. De exemplu, a fost îngropată promisiunea blocadelor navale și închiderea porturilor sau "războiul" împotriva ONG-urilor.

În Guvernul Meloni s-a impus realismul, căutându-se acorduri cu țările de origine și de tranzit al imigranților, pentru a oferi ajutor și investiții cu scopul de a stopa plecările migranților ilegali. "Sprijinirea refugiaților și a fugarilor este o datorie de la care nimeni nu se poate sustrage, în deplină conformitate cu dreptul internațional – a subliniat Giorgia Meloni – cei care fug de războaie, cei care fug de terorism, foamete, dezastre naturale, au dreptul să se salveze chiar și atunci când aceasta presupune trecerea propriilor frontiere", relateaza ABC citat de rador.

În faţa conducătorilor din ţări limitrofe Mediteranei, din Orientul Mijlociu şi Golf, din Sahel şi Cornul Africii; președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European, Charles Michel, și cei mai înalți reprezentanți ai instituțiilor financiare internaționale, Giorgia Meloni, au ridicat necesitatea "cooperării" pentru a preveni creșterea în continuare a imigrației ilegale: "Combaterea imigrației ilegale și a rețelelor de trafic, mai presus de toate, ne permite să oferim noi oportunități pentru migrația legală. De fapt, trebuie să ne întrebăm cum putem culege roadele pozitive ale migrației, iar acest lucru este posibil doar cu un management bazat pe cooperarea dintre noi".

Giorgia Meloni nu a vorbit doar despre represiune împotriva ilegalilor și a traficanților. Ea a amintit că "în centrul fluxurilor migratorii se află mai presus de orice oameni, vieți, speranțe, temeri, suferințe. Folosiţi, exploataţi de organizații criminale care urmează doar logica profitului. Deci este de datoria noastră, desigur, să avem grijă de statele noastre, dar și de soarta acestor oameni. De aceea, cred că trebuie să începem un proces de dialog între noi toți, care, totuși, ar trebui să ne conducă la atingerea unor obiective concrete". În acest sens, Giorgia Meloni a stabilit acorduri cu Libia și Tunisia, această din urmă fiind ţara pe care a vizitat-o ​​de trei ori în ultima lună. Meloni, împreună cu UE, a oferit un ajutor economic de 250 de milioane de euro Tunisiei, ţară aflată într-o criză socio-economică gravă și în pragul falimentului, din care mii de oameni pleacă cu bărci mici spre Italia.

În Guvernul Meloni, îngrijorarea cu privire la imigrație este în creștere, fapt care pare de netăgăduit. De la începutul anului până pe 21 iunie, 83.439 de imigranți ilegali au sosit pe țărmurile italiene, față de 33.972 în întregul an 2022. Numai în ultima săptămână, aproape 9.000 de imigranți ilegali au sosit pe insula Lampedusa. Centrul de primire de aici este plin în permanenţă. Capacitatea sa este de 400 de locuri, dar în mod regulat aici se află peste 3.000 de persoane. Printre cei adăpostiți se numără și 1.000 de minori. Tensiunea creată de supraaglomerare a dus la o luptă între o sută de minori, majoritatea tunisieni și sudanezi, soldată cu 15 răniți.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.