Membrii ai caselor regale din Marea Britanie şi Belgia au comemorat luni, alături de 4.000 de descendenţi ai soldaţilor căzuţi, centenarul sângeroasei bătălii de la Passchendaele, din Primul Război Mondial relatează DPA şi AFP, potrivit Agerpres.
Prinţul Charles, prinţul William şi soţia sa Kate, alături de regele Philippe şi regina Mathilde a Belgiei, dar şi premierul britanic Theresa May, au luat parte la o ceremonie la cimitirul militar britanic Tyne Cot din apropierea oraşului belgian Ypres.
Ministrul german de externe Sigmar Gabriel a depus şi el o coroană de flori în memoria celor căzuţi.
"Ne amintim de Passchendaele nu numai pentru ploaia care cădea, noroiul care-i încetinea pe cei vii şi-i înghiţea pe morţi, dar şi pentru curajul şi bravura oamenilor care au luptat aici", a spus prinţul Charles, în prezenţa descendenţilor soldaţilor căzuţi.
Bătălia de la Passchendaele, cunoscută şi sub numele de a treia bătălie de la Ypres, a început la 31 iulie 1917 şi a durat în jur de 100 de zile, între 31 iulie şi 6 noiembrie.
Soldaţi din tabăra aliată din Marea Britanie, Franţa, Canada, Australia şi Noua Zeelandă au luptat pentru a cuceri satul Passchendaele, ocupat de germani.
Bătălia, care a fost purtată într-un noroi gros din cauza ploii torenţiale, a provocat un număr imens de victime umane în ambele tabere. Potrivit estimărilor, până la jumătate de milion de soldaţi au fost ucişi, răniţi sau luaţi prizonieri, scrie DPA. Pe de altă parte, AFP face referire la un bilanţ de 250.000 de morţi şi 40.000 de dispăruţi de partea britanică şi de tot atâtea victime în tabăra germană.
Rezultatul acestei bătălii a fostul unul neglijabil: linia frontului s-a prăbuşit numai pe o porţiune de 8 km după 100 de zile. Chiar dacă atacul a avut drept efect slăbirea apărării germane şi uşurarea presiunii asupra soldaţilor francezi, Passchendaele se numără printre bătăliile din Primul Război Mondial care ilustrează amploarea masacrului şi absurditatea acestui conflict, notează AFP.
Membri ai caselor regale din Marea Britanie şi Belgia, la ceremonia dedicată centenarului bătăliei de la Passchendaele
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

19
VIDEO Un cutremur puternic zguduie Turcia: Oamenii au ieșit din case și s-au adăpostit în mașini
19

1.283
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
1.283

556
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
556

75
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
75

512
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
512

1.863
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
1.863

69
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
69

927
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
927

578
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
578

1.609
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
1.609

30
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
30

617
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
617

496
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
496

















Comentează