Federaţia indiană de fotbal (AIFF) l-a suspendat marţi pe Deepak Sharma, membru al Comitetului executiv, după ce a fost acuzat de agresiune asupra a două componente ale unei echipe feminine din sudul ţării, scrie EFE, potrivit Agerpres.
"Comitetul executiv al AIFF a decis să-l suspende pe Deepak Sharma din orice activitate legată de fotbal până la o nouă notificare", a indicat Federaţia într-un comunicat.
Două fotbaliste de la echipa Khad CF, care evoluează în liga a doua feminină indiană, au depus plângere împotriva oficialului, susţinând că acesta a intrat peste ele în camera de hotel unde stăteau cu ocazia unui meci, în stare de ebrietate, şi a început să le bată.
Sharma a fost arestat iniţial, dar apoi eliberat pe cauţiune.
"AIFF le va sprijini pe cele două jucătoare în toate demersurile lor pe care doresc să le întreprindă în continuare", a adăugat Federaţia.































Comentează