Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Memorandum: Spania şi România vor coopera în domeniul asistenţei medicale primare şi în cel al prevenirii şi controlului bolilor

rafila ministerul sanatatii

Spania şi România vor coopera în domeniul asistenţei medicale primare, sănătăţii mintale, dar şi în cel al prevenirii şi controlului bolilor transmisibile şi netransmisibile, prevede un memorandum semnat miercuri de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi omologul său, Carolina Darias San Sebastian, conform Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, Memorandumul de înţelegere prevede schimbul de informaţii şi de bune practici în domeniul sănătăţii şi al modului de administrare a sistemului sanitar.

Documentul a fost semnat cu prilejul primei şedinţe comune a Guvernelor României şi Regatului Spaniei care a avut loc, miercuri, la Castellon de la Plana.

"Documentul are ca scop dezvoltarea şi intensificarea colaborării în domeniul sănătăţii dintre cele două state. (...) Cele două state vor coopera în mod concret în domeniul asistenţei medicale primare, sănătăţii mintale, dar şi în cel al prevenirii şi controlului bolilor transmisibile şi netransmisibile", se precizează în comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.