Merkel avertizează Rusia cu noi amenințări

Autor: Maria Ciubotaru, Redactor

Publicat: 05-04-2014

Actualizat: 05-04-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



'Dacă se va ridica din nou mâna asupra integrităţii teritoriale a Ucrainei, va trebui să iniţiem sancţiuni economice', a declarat Merkel, cu ocazia reuniunii partidului său conservator, Uniunea Creştin Democrată (CDU), organizate în scopul definirii programului pentru alegerile europene.


Cancelarul federal a afirmat că 'nimeni nu trebuie să se înşele' cu privire la capacitatea ţărilor europene de a se pune de acord asupra unor asemenea măsuri.



După ce a anexat luna trecută Crimeea, în urma unui referendum nerecunoscut de Kiev şi de Occident şi ca urmare a desfăşurării câtorva zeci de mii de soldaţi la frontiera cu Ucraina, Rusia a iniţiat presiuni economice, dublând aproape preţul pentru gazul livrat vecinului său.


Cu toate acestea, Merkel a mai asigurat că 'nimeni nu doreşte să întrerupă discuţiile' cu Rusia, adăugând că ea 'militează în fiecare zi' pentru continuarea discuţiilor. 'Însă dreptul celui mai puternic nu trebuie să fie mai presus de drept',
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri