Cancelarul german, Angel Merkel, si presedintele francez, Francois Hollande, s-au întâlnit, duminica seara, la Strasbourg pentru a discuta despre masurile necesare gestionarii crizei migratiei si despre proiectul de acord dintre Marea Britanie si UE, informeaza publicatia Le Figaro, potrivit Mediafax.
Cei doi lideri s-au întâlnit duminica seara în orasul francez Strasbourg, aflat la granita cu Germania, pentru a discuta agenda summitului de pe 18-19 februarie, programat la sediul Consiliului European în vederea analizarii solicitarilor lansate de Marea Britanie Uniunii Europene, a caror respingere ar putea duce la iesirea statului britanic din blocul european.
Hollande si Merkel au discuta o ora si jumatate, dupa care au participat la o cina alaturi de presedintele Parlamentului European, Martin Schulz, la a carui initiativa a fost organizat evenimentul.
În cadrul reuniunii, cei doi lideri au adus în discutie situatia din Siria, cea din orasul Alep în special, unde se desfasoara o ofensiva a trupelor regimului Assad, si au exprimat "o preocupare comuna", au precizat surse apropiate presedintelui francez. Ei au cazut "de acord în totalitate" asupra modalitatilor de a micsora fluxul de refugiati si de a face "o prioritate" din gasirea unei solutii în acest caz.
În dosarul Brexit, Hollande si Merkel au împartasit pareri comune despre proiectul de acord prezentat saptamâna trecuta de Consiliul European la solicitatea Marii Britanii în vederea renegocierii statutului de membru în blocul european, au precizat aceleasi surse apropiate presedintelui francez. Proiectul de acord urmeaza a fi dezbatut în cadrul summitului de pe 18-19 februarie, când vor fi discutate si noi masuri de gestionare a crizei migratiei, pe fondul razboiului civil din Siria.
Prin masurile ce urmeaza a fi discutate, este inclusa oferirea de asistenta Greciei în consolidarea masurilor de control la frontierele sale, principala poarta de intrare în Europa pentru cei mai multi imigranti, dar si combaterea traficantilor de persoane si accelerarea procedurilor de expulzare a extracomunitarilor.
Comentează