Merkel: Spionarea aliatilor este o risipa de energie!

Autor: Maria Ciubotaru, Redactor

Publicat: 10-07-2014

Actualizat: 10-07-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro




'Din punctul meu de vedere, spionarea aliaţilor este o risipă de energie. Avem atâtea probleme, ar trebui să ne concentrăm asupra lucrurilor importante', a îndemnat cancelarul german în răspuns la o întrebare ce i-a fost adresată în cursul unei conferinţe de presă cu premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă.



În opinia dnei Merkel, priorităţile ar trebui să fie găsirea unui răspuns la provocările din Siria şi combaterea terorismului, în paralel cu întărirea încrederii între aliaţi.


Miercuri, justiţia germană a deschis o anchetă, a doua în cinci zile, împotriva unui presupus spion care, potrivit presei, ar fi lucrat în favoarea Washingtonului, un caz ce ar putea tensiona şi mai mult relaţiile dintre SUA şi Germania. După primele dezvăluiri, vineri, privind un agent al serviciilor germane de informaţii (BND) suspectat că lucra şi pentru CIA, parchetul federal a anunţat că anchetează un nou presupus caz de spionaj în favoarea unei alte ţări, fără a preciza care este aceasta.

Sursa: Agerpres
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri