Mesaj de îngrijorare transmis de Papa Leon al XIV-lea înainte de 2026

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 31-12-2025 19:56

Actualizat: 31-12-2025 19:58

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Andrew Medichini / AP / Profimedia

Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva noului an care începe, asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin "strategii armate mascate prin discursuri ipocrite", transmit agenţiile EFE şi ANSA.

"Fraţi şi surori, în acest moment simţim nevoia unui plan înţelept, binevoitor şi milostiv; fie ca acesta să fie un plan liber şi eliberator, paşnic şi credincios", a declarat papa în omilia sa din timpul ritului rugăciunii Primelor Vespere, în Bazilica Sfântul Petru, potrivit Agerpres.

Totodată, papa a avertizat că "alte planuri, astăzi ca şi în trecut, cuprind lumea". Acestea "sunt mai degrabă strategii menite să cucerească pieţe, teritorii şi sfere de influenţă. Strategii armate, mascate prin discursuri ipocrite, proclamaţii ideologice şi motive religioase false", a avertizat papa în faţa miilor de credincioşi prezenţi.

Leon al XIV-lea, ales pontif în luna mai, după decesul papei Francisc, a prezidat pentru prima dată în Bazilica Sfântul Petru ultima slujbă din an, în cadrul căreia se intonează în mod tradiţional imnul "Te Deum", în semn de recunoştinţă pentru anul care a trecut.

Citirea epistolei către galateni a Sfântului Apostol Pavel l-a inspirat pe pontif să întrevadă un plan divin "măreţ şi misterios", care stă la baza întregii istorii a umanităţii.

"Dumnezeu iubeşte să spere cu inimile celor mici şi o face implicându-i în planul Său de mântuire. Cu cât planul este mai frumos, cu atât speranţa este mai mare. Lumea merge astfel înainte, propulsată de speranţa atâtor oameni simpli, care sunt necunoscuţi, dar nu şi lui Dumnezeu, care, în pofida tuturor lucrurilor, cred într-un viitor mai bun, pentru că ştiu că viitorul este în mâinile celui care le oferă cea mai mare speranţă", a spus papa.

În acest sens, papa Leon al XIV-lea a făcut aluzie la Jubileu, Anul Sfânt inaugurat de predecesorul său, papa Francisc, an pe care îl va închide la 6 ianuarie. Anul Jubiliar 2025 a atras la Roma zeci de milioane de pelerini din întreaga lume.

Papa, episcopul Romei, şi-a exprimat, de asemenea, speranţa că Oraşul Etern "se va ridica la înălţimea aşteptărilor" pentru cetăţenii săi cei mai vulnerabili: copii, vârstnici care trăiesc singuri şi fragili, familii aflate în nevoie şi bărbaţi şi femei "care au venit de departe în căutarea unei vieţi demne".

Celebrările din perioada Crăciunului vor continua şi în noul an, joi, în bazilica Vaticanului, cu liturghia solemnităţii "Preasfânta Maria, maica lui Dumnezeu", care în fiecare an coincide cu Ziua Mondială a Păcii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri