Mesaj Ro-Alert: Un urs a fost văzut în centrul localității Miercurea-Ciuc

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 24-08-2020

Actualizat: 24-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: playtech.ro

Locuitorii municipiului Miercurea Ciuc au fost avertizaţi, în noaptea de duminică spre luni, printr-un mesaj RO-ALERT, despre prezenţa unui urs în centrul oraşului, dar animalul nu a fost găsit de forţele de intervenţie, potrivit Agerpres.

Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita, un bărbat aflat în trafic a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat că ar fi observat un urs în zona platoului central din Piaţa Libertăţii.

Din spusele acestuia, ursul ar fi mers înspre parcul central.

La faţa locului a fost trimis imediat un echipaj de jandarmerie, fiind chemate în sprijin toate patrulele de pe raza municipiului, iar împreună cu echipaje de Poliţie a fost verificată întreaga zonă, nefiind găsit ursul semnalat.

SG-ul PSD lansează BOMBA: vom propune un Guvern tehnocrat. Premierul, un fost membru de partid

S-a continuat supravegherea centrului oraşului şi a regiunilor periferice acestuia, dar animalul nu a fost observat.

Jandarmii le reamintesc oamenilor că este recomandat ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la Miercurea Ciuc a fost împuşcat un urs care intrase în două ori în curtea unui liceu din municipiu şi fusese văzut de mai multe ori în zona Şumuleu, de la marginea oraşului, dar şi şi în comuna Leliceni.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri