Mesajele președintelui și al premierul Moldovei după moartea reginei Elisabeta a II-a

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 08-09-2022

Actualizat: 08-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Euro Topics

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și premierul țării noastre, Natalia Gavrilița, au venit cu mesaje de condoleanțe în urma decesului Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

"Împărtășesc durerea națiunii britanice - și a lumii - la trecerea în neființă a Majestății Sale, Regina Elisabeta a II-a.

Serviciul remarcabil pe care l-a prestat de-a lungul vieții sale, conducerea sa inspirată și dedicarea pentru pace au definit generații întregi.

Gândurile mele se îndreaptă către Familia Regală și cu poporul britanic", se arată în mesajul Maiei Sandu.

"Suntem alături de familia regală din Marea Britanie, în timp ce deplângem trecerea în neființă a Reginei Elisabeta. Ea va rămâne pentru totdeauna o sursă de inspirație și un exemplu pentru noi toți pentru spiritul ei de datorie față de poporul și țara sa", a scris Gavrilița.

Casa Regală a anunțat oficial în această după-amiază decesul Reginei Elisabeta a II a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

Pe lângă operaţiunea „London bridge”, care va fi declanşată în momentul morţii Reginei, se pregăteşte de ceva vreme o variantă, „operaţiunea Unicorn”, în eventualitatea în care decesul are loc în Scoţia, unde Elisabeta în mod tradiţional petrece vara, la Castelul Balmoral.

Joi, 8 septembrie 2022, Palatul Buckingham a anunțat că Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 96 de ani, se află sub supravegherea medicilor, care sunt îngrijorați pentru starea de sănătate a monarhului.

La moartea reginei, prințul Charles a devenit imediat noul monarh.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri