Mesajul de condoalenţe al Patriarhului Daniel după decesul lui Mircea ionescu Quintus

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 15-09-2017

Actualizat: 15-09-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Familiei Domnului MIRCEA IONESCU-QUINTUS,

Preşedinte de onoare al

Partidului Naţional Liberal

Îndurerată familie,

Am primit cu tristeţe vestea trecerii din această viaţă a distinsului om de stat Mircea Ionescu-Quintus, personalitate marcantă a vieţii politice româneşti şi unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai Partidului Naţional Liberal.

Om credincios şi român patriot, domnul Mircea Ionescu-Quintus va rămâne în memoria românilor pentru eforturile depuse de-a lungul vieţii în lucrarea de promovare a demnităţii poporului român și de consolidare a democrației în societatea românească.

În aceste momente triste pentru familie şi pentru toţi cei ce l-au cunoscut şi preţuit, adresăm tuturor un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească şi îi încredinţăm de întreaga noastră compasiune.

Ne rugăm milostivului Dumnezeu să odihnească sufletul credinciosului Său Mircea Ionescu-Quintus în Împărăţia Sa împreună cu drepţii, întru nădejdea Învierii de obşte!

Cu părinteşti binecuvântări şi sincere condoleanţe pentru familia îndoliată,

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri