Liviu Dragnea spune că România, alături de UE și SUA, trebuie să sprijine eforturile guvernului de la Chișinău. "Instalarea guvernului Pavel Flip este un prim pas pe calea stabilității politice, sociale și economice în Republica Moldova. Alegerile anticipate, dorite de forțele pro-ruse și de o parte a participanților la manifestațiile de stradă de la Chișinău, nu ar face altceva decât să adâncească și mai mult criza politică, ceea ce ar avea drept consecință devierea Moldovei de la parcursul european.
Guvernul actual este emanația unei majorități parlamentare transparente și legitime, fiind învestit în mod legal și democratic. Mai departe este de datoria premierului Filip și a Cabinetului său să demonstreze că suspiciunile de manipulare din partea unor grupuri de interese nelegitime sunt nefondate și că nu există motive temeinice pentru a asocia guvernările pro-europene de ineficiență și corupție, așa cum încearcă să acrediteze adversarii aderării Moldovei la Uniunea Europeană. România are datoria, alături de Uniunea Europeană și SUA, să acorde tot sprijinul necesar guvernului de la Chișinău în acest efort, dar și să monitorizeze cu maximă atenție activitatea acestuia", se arată într-un comunicat de presă.
Comentează