Secretarul de stat american, Antony Blinken, felicită, în numele Statelor Unite ale Americii, poporul român cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale, aniversarea Marii Uniri.
Între România şi Statele Unite există un parteneriat durabil, construit pe valori împărtăşite, interese comune şi legături inter-personale solide, aminteşte şeful diplomaţiei americane într-o declaraţie publicată pe site-ul Departamentului de Stat, informează Agerpres.
''Ne mândrim să fim alături de România, în calitate de aliaţi NATO, să colaborăm pentru a depăşi ameninţările şi provocările prezentului şi viitorului, în regiunea Mării Negre şi nu numai. Mulţumim României pentru angajamentul său de neclintit pentru apărarea păcii şi a libertăţii în lume, inclusiv în Afganistan'', subliniază Blinken.
''Aşteptăm cu nerăbdare să valorificăm vizita la Bucureşti a secretarului apărării Austin, din luna octombrie, vizita ministrului afacerilor externe Aurescu la Washington, D.C, din luna noiembrie, şi succesul recentei sesiuni a Dialogului Strategic'', arată secretarul de stat american.
Potrivit şefului Departamentului de Stat, anunţul preşedintelui Iohannis de la conferinţa COP26, conform căruia România se va număra printre primele ţări care va găzdui un reactor modular de mici dimensiuni, construit pe baza tehnologiei americane, ''este încă un exemplu grăitor de promisiune şi potenţial pentru o colaborare şi mai strânsă''.
Secretarul de stat american, Antony Blinken, urează poporului român "La mulţi ani" de Ziua Naţională, pace şi prosperitate în anul ce urmează.
Mesajul SUA către România, de Ziua Națională: se anunță o vizită importantă la București
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

134
Criza carburan'ilor - Reuniunea de la Guvern s-a terminat așa cum a început. Ncio măsură concretă nu a fost luată
134

913
Kaja Kallas intrevine în scandalul Italia-Israel. Premierul Netanyahu anunță că Patriarhul Latin al Ierusalimului va avea acum acces la Biserica Sfântului Mormânt
913

1.954
VIDEO Diana Șoșoacă a ajuns la Parchetul General. Procurorii vor expertiză psihiatrică fiindcă a negat Holocaustul: Muzica patriotică și zeci de susținători
1.954

3.514
Șefa TVR este nemulțumită de salariul pe care îl încasează. Adriana Săftoiu: 'Am salariul mult mai mare'
3.514

1.053
Donald Trump dezvăluie secretele noii săli de bal de la Casa Albă - Care este implicarea armatei SUA
1.053

1.376
Vreme rea în jumătate de țară: ANM a emis o informare meteorologică / Prognoza pentru București
1.376

3.998
VIDEO Bombardamente puternice în Iran: Trump anunță „o zi importantă. Multe ținte urmărite de mult timp au fost lovite și distruse”
3.998

7.183
Următoarea mutare a PSD începe să prindă contur
7.183

2.120
Trump nu exclude varianta ca Mojtaba Khamenei să fie mort
2.120

2.603
Mircea Lucescu a vrut să plece cu naționala în Slovacia. Mihai Stoichiță: 'Mi-a zis lăsați-mă să mă întorc în cantonament, sunt ok'
2.603

1.193
Prețul petrolului crește iar luni dimineața: Bursele din Asia au deschis în scădere
1.193

2.482
Fenomen în creștere: tot mai multe terenuri agricole ajung la investitori străini. Noi achiziții anunțate în România
2.482

4.153
Victor Ponta, avertisment pentru coaliție: 'Cu USR la guvernare o să suferim toţi foarte tare. România nu s-a pregătit pentru criză'
4.153
















Comentează