Meșterul Manole și Ana, varianta spaniolă - Și-a zidit iubita între pereții casei și și-a continuat viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 09-06-2023

Actualizat: 09-06-2023

Article thumbnail

Sursă foto: yournewswire.com

Meșterul Manole și Ana, varianta spaniolă -  Și-a zidit iubita între pereții casei și și-a continuat viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat

Meșterul Manole nu este doar o baladă populară românescă, ci pare a fi sursă de inspirație bolnavă pentru criminali din toată lumea. Ultima variantă a ”Meșterului Manole” a apărut în Andaluzia, regiune din Spania. Un bărbat a recunoscut că și-a zidit iubita între pereții casei, la nouă ani de la abominabila crimă.

Meșterul Manole a ajuns sursă de inspirație pentru criminalii sadici din toate colțurile lumii. De-a lungul timpului, au fost multe cazuri în care criminalii au ales să își zidească victimele în pereții caselor în care locuiau. Ultimul care s-a înscris pe această listă este un italian, Marco Gaio Romeo, în vârstă de 45 de ani.

El a fost arestat acum o lună, în Spania, după ce iubita lui a fost ucisă cu mai multe lovituri de cuțit

El a fost arestat acum o lună, în Spania, după ce iubita lui a fost ucisă cu mai multe lovituri de cuțit. Ca principal suspect, Romeo a recunoscut fapta, dar, în timpul interogatoriului a spus că a mai ucis o altă persoană, în urmă cu 9 ani, iar cadavrul acesteia a fost zidit în pereții casei în care locuia.

Chiar dacă a încercat, ulterior, să nege că ar fi făcut asta, anchetatorii au mers la locuița lui Gaio Romeo, din Torremolinos, în Andaluzia, provincie din sudul Spaniei. Aici, polițiștii au descoperit între pereții casei rămășițele unui cadavru. Cadavrul era al unei femei care a fost identificată ca fiind Sibora Gagani, fosta iubită a lui Romeo, care s-a mutat în urmă cu 9 ani în localitatea andaluză, împreună cu criminalul italian, anunță romaniatv.net.

Cei doi aveau gânduri de căsătorie, dar, la un moment dat, tânăra de 22 de ani a dispărut, chiar Romeo fiind cel care a sunat la familia tinerei pentru a anunța că Sibora nu mai era de găsit. După ce a zidit-o în pereții casei, Romeo și-a continuat viața, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, a început o nouă relație cu Paula, pe care a ucis-o cu mai multe lovituri de cuțit.

Marco Gaio Romeo a fost arestat pentru uciderea Paulei, dar acum, după ce a recunoscut și că a zidit/o pe Sibora Gagani, cu nouă ani în urmă, ancheta va continua, pentru a se stabili împrejurările care au dus lșa o asemena crimă abominabilă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri