Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Meta, acuzată de 'concurență neloială': sunt în joc 550 de milioane de euro

Reddit
meta verificat blue

Peste 80 de mass-media spaniole au depus luni o plângere împotriva Meta, compania-mamă a Facebook şi Instagram, acuzând-o că nu respectă reglementările europene privind protecţia datelor personale, potrivit asociaţiei care le reprezintă, informează AFP, relatează Agerpres.

Instituţiile media, membre ale Asociación de Medios de Información (AMI), principala organizaţie profesională a mass-media din Spania, cer 550 de milioane de euro de la grupul american pentru "concurenţă neloială", a precizat AMI într-un comunicat.

Acestea acuză grupul că a încălcat "sistematic şi masiv", între 25 mai 2018 şi 31 iulie 2023, "legislaţia europeană privind protecţia datelor", care impune consimţământul utilizatorilor de internet pentru utilizarea datelor lor în scopuri de profilare publicitară.

O practică care "a permis grupului american să propună (...) vânzarea de spaţii publicitare pe baza unui avantaj concurenţial obţinut în mod nelegitim", în detrimentul mass-media tradiţionale, care au respectat această reglementare, dă asigurări AMI.

Meta "şi-a construit poziţia dominantă pe piaţa publicitară prin ignorarea reglementării", ceea ce a provocat "un prejudiciu evident pentru mass-media spaniole, până la a le pune în pericol viabilitatea", potrivit preşedintelui AMI, Jose Joly, citat în comunicat.

Printre grupurile media reprezentate de această asociaţie se numără Prisa, proprietarul cotidianului El Pais şi al ziarului sportiv AS, precum şi Godo (La Vanguardia, Mundo deportivo) şi Vocento, care publică cotidianul conservator ABC.

Meta nu a răspuns imediat la solicitările formulate de AFP

Această plângere intervine în contextul în care grupul american a lansat la începutul lunii noiembrie în Europa un nou sistem care permite utilizatorilor să nu mai vadă publicitate personalizată în schimbul unui abonament sau să "continue să folosească în mod gratuit serviciile sale", acceptând cedarea datelor personale.

Acest nou model face obiectul mai multor plângeri în Austria şi la Bruxelles, iar în Franţa a fost semnalat Direcţiei generale pentru concurenţă, consum şi prevenirea fraudelor (DGCCRF).

Facebook şi Instagram au 144 de milioane şi, respectiv, 133 de milioane de utilizatori în Europa, cu excepţia Marii Britanii, potrivit Insider Intelligence.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.