ANM a actualizat informarea meteorologica, fiind anuntate ninsori in mai multe zone ale tarii, până mâine, la ora 12.00. De asemenea, din aceasta seara, de la ora 22.00, va intra in vigoare un cod galben pentru judetele Buzău, Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău, Neamț și Iași, valabil până mâine, la ora 12.00,
Începând din această după-amiază (joi, 10 ianuarie) aria precipitațiilor se va extinde dinspre sud-vest și va cuprinde treptat sudul, estul și centrul țării. În Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei vor fi perioade cu ninsori, în general moderate cantitativ, ce vor depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. În Dobrogea și înextremitatea de est a Munteniei vor fi precipitații mixte favorizândpe spații mici formarea poleiului.
Vor fi intensificări temporare ale vântului în estul teritoriului și în zona montană înaltă, cu rafale în medie de 50...60 km/h, viscolind sau spulberând zăpada. În prima parte a zilei de vineri (11 ianuarie) vântul se va intensifica și în sudul Olteniei, unde va determina transport de zăpadă, precum și în Dobrogea.
Judetele Buzău, Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău, Neamț și Iași sunt sub cod galben de viscol pana maine, la ora 12.
În județele menționate, în cursul nopții de joi spre vineri (10/11 ianuarie) și în dimineața zilei de vineri vor fi ninsori ce vor depune strat nou de zăpadă consistent, iar vântul se va intensifica, temporar cu rafale de 60...65 km/h, viscolind sau spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității.
Comentează