Metrorex împreună cu Ambasada Spaniei şi Editura Polirom lansează a doua campanie de promovare a literaturii în reţeaua de metrou a Capitalei şi, începând de vineri, pe Magistralele 1 şi 3 va intra în circulaţie metroul literaturii spaniole, în interiorul căruia vor fi expuse afişe cu texte literare ilustrate.
Fragmentele selectate sunt extrase din operele unor cunoscuţi scriitori spanioli contemporani şi interpretate de trei ilustratori din Spania şi România, informează Metrorex printr-un comunicat remis AGERPRES.
"Prin intermediul campaniei "Atenţie, se deschid cărţile!", se dezvoltă iniţiativa de promovare a literaturii spaniole în rândul publicului larg. Proiectul oferă călătorilor ocazia de a experimenta scurte momente de lectură, trezindu-le curiozitatea pentru operele selectate şi creându-le iluzia de "călătorie în călătorie"", subliniază reprezentanţii companiei.
Astfel, bucureştenii şi vizitatorii Capitalei sunt invitaţi să se bucure de literatura spaniolă şi de frumoasele ilustraţii într-un spaţiu mai puţin obişnuit, urmând modelul unui inedit proiect cultural desfăşurat anual la Madrid.
Campania prezintă fragmente din operele a trei scriitori spanioli de renume mondial: Carlos Ruiz Zafon, Arturo Perez Reverte şi Maria Duenas.
Afişele atrag atenţia în special datorită ilustraţiilor care însoţesc fragmentele, fiind inspirate din operele respective. Pentru această ediţie, ilustratorii selectaţi au fost spaniolii David de las Heras şi Eva Vazquez şi românca Miruna Radovici.
Acest proiect a luat naştere la Madrid în 1997 la iniţiativa Asociaţiei Editorilor, cu sprijinul Metro de Madrid, compania de stat care administrează reţeaua de metrou din capitala Spaniei, fiind în prezent una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite campanii culturale din oraş, care a reuşit să aducă literatura mai aproape de milioanele de persoane care folosesc zilnic acest mijloc de transport.
Metrorex: Începând de vineri, pe Magistralele 1 şi 3, va intra în circulaţie metroul literaturii spaniole
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

849
CSM motivează avizul negativ pentru procurorul propus la șefia Parchetului General: lipsă de viziune și răspunsuri ezitante (Document)
849

21
A încercat să violeze două angajate ale unor săli de jocuri din Paşcani: un bărbat a fost aretstat preventiv
21

6
Consiliul Județean Neamț construiește o centrală fotovoltaică pentru Spitalul Județean
6

2.488
VIDEO Scene de necrezut în Galați: un bărbat, umilit public și „răstignit” în batjocură. Imagini șocante ies la iveală, poliția reacționează
2.488

1.927
Decizie în cazul sociologului Alfred Bulai: fostul profesor de la SNSPA a fost trimis în judecată pentru abuzuri
1.927

24
Un bărbat a murit în urma unui accident de muncă, în subteranul minei Petrila. Acesta avea o problemă medicală
24

2.676
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
2.676

144
Romsilva l-a premiat pe pădurarul care a salvat cele două minore în județul Mureș
144

1.083
Piedone scapă definitiv de controlul judiciar: Curtea de Apel Brașov respinge contestația DNA
1.083

223
Controversele din jurul lui Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării: Tanchist școlit la finalul anilor '80, prins acum în războiul dronelor de la granițele României (presă)
223

112
Programul supermarketurilor și mall-urilor de Paște 2026 în București. Ce trebuie să știi înainte să pleci la cumpărături
112

2.520
Lovitură dată de ANSVSA înainte de Paște: Tone de alimente retrase și amenzi de 1,4 milioane de lei
2.520

2.685
Vicepreședinte ANS povestește prin ce a trecut după ce în blocul său a avut loc o explozie: 'Am văzut și un om ars'. În același imobil locuiește și Nicolae Văcăroiu
2.685
















Comentează