Metroul care s-a defectat marți pe Magistrala 2 nu a fost produs de CAF

Autor: George Traicu

Publicat: 27-03-2019

Actualizat: 27-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto: metropotam.ro

Producătorul spaniol Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) a anunțat că nu a realizat metroul care s-a defectat marți și care a paralizat circulația metrourilor din București marți dimineața potrivit mediafax.

„În dimineața zilei de marți, 26 martie, un tren de metrou care circula pe Magistrala 2 s-a defectat în stația Piața Victoriei. Potrivit informațiilor lansate în mass-media, trenul cu probleme ar fi fost produs de Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF). Asocierea a fost făcută deoarece această magistrală este, de obicei, deservită de trenurile producătorului spaniol, CAF. În realitate, trenul defect a fost un vehicul produs de firma Bombardier, trenuri care rulează pe Magistrala 2 împreună cu garniturile CAF”, au subliniat reprezentanții companiei spaniole.

CAF este una dintre cele mai mari companii spaniole, fiind producător la nivel mondial de vehicule feroviare. Cu sediul în orașul Beasain, Guipúzcoa (Țara Bascilor, Spania), compania este listată la Bursa din Madrid. CAF produce trenuri de mare viteză (Oaris), trenuri regionale, trenuri de călători, metrouri, tramvaie, metrouri ușoare și locomotive, precum și sisteme fără catenare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri