Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informaÈ›ii È™i È™tiri
  • experienÈ›a premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi È™tiri, exclusivități È™i breaking news
DESCARCÄ‚ APLICAÈšIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mezzosoprana spaniolă Teresa Berganza, care a urcat pe cele mai cunoscute scene ale lumii, a încetat din viață la vârsta de 89 de ani

elmundo.es
Teresa Berganza

Mezzosoprana spaniolă Teresa Berganza, care a urcat pe cele mai cunoscute scene ale lumii de la debutul în anii 1950 şi a fost mai ales o legendară Carmen, a murit vineri, la vârsta de 89 de ani, a anunţat Ministerul spaniol al Culturii, notează AFP, citat de Agerpres.

"Cu mare tristeţe aflăm despre dispariţia Teresei Berganza", a scris ministerul pe Twitter, în timp ce premierul Pedro Sanchez a salutat "una dintre cele mai mari voci feminine din lume".

"Vocea ei, eleganţa ei, arta ei ne vor însoţi pentru totdeauna", a continuat Pedro Sanchez.

"Nu vreau nici anunţ public, nici veghe mortuară, nimic. Am venit pe lume fără să ştie nimeni, doresc să fie la fel şi când voi pleca", a scris ea într-un mesaj postum difuzat de familia sa în media spaniole.

Născută la Madrid în 1933, Teresa Berganza s-a specializat în repertoriile lui Rossini şi Mozart, precum şi în interpretarea personajului Carmen din opera lui Bizet. Performanţa ei sub conducerea lui Helmut von Karajan rămâne de referinţă.

A debutat la nivel internaţional în 1957 la Festivalul de la Aix-en-Provence (Franţa), în rolul Dorabella din Cosi fan tutte, de Mozart.

În anul următor, cântăreaţa de operă a plecat în Statele Unite, la Dallas, alături de Maria Callas, în Medeea, de Cherubini.

A urcat apoi pe marile scene ale lumii, de la Viena la Milano, trecând prin Paris, Londra, New York sau Chicago.

Teresa Berganza a fost prima femeie primită în Academia Regală de Arte din Spania şi, de asemenea, doctor onorific al Universităţii Complutense din Madrid.

În 2005, a primit din partea Franţei însemnele de Cavaler în Ordinul Naţional al Legiunii de Onoare.

 

ACTIVEAZÄ‚ NOTIFICÄ‚RILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.