Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mișcare bombă făcută de Ford, după vizita lui Iohannis la Craiova: Cu ce alt gigant a semnat compania un parteneriat de milioane

freep.com
ford

Producătorul de ţiţei şi gaze OMV Petrom şi Ford România, filială a grupului american Ford Motor Company, au semnat un memorandum de înţelegere pentru dezvoltarea unui parteneriat strategic, se arată într-un comunicat remis luni AGERPRES.

Memorandumul defineşte principalele aspecte ale cooperării dintre cele două branduri. Acestea pornesc de la acţiuni comerciale comune - cum ar fi alimentarea cu carburanţi Petrom a autovehiculelor produse la fabrica Ford din Craiova şi vor continua cu analiza nevoilor de mobilitate ale tinerelor familii din România, printr-un studiu de piaţă dedicat. O altă direcţie de cooperare vizează implicarea în iniţiative comune pentru dezvoltarea învăţământului profesional.

Citește și: Scenariu incendiar al lui Ion Cristoiu: 'Nu cumva integritatea a fost doar un pretext pentru a-i lua lui Liviu Dragnea, în stil mafiot, o bucată de teritoriu?'

'Acest memorandum reprezintă punctul de plecare pentru colaborarea viitoare între Petrom şi Ford, două branduri importante în peisajul de afaceri românesc, amândouă activând în industrii cu un impact semnificativ asupra dezvoltării economice a României. În cazul Petrom, vorbim de investiţii de circa un miliard de euro pe an şi contribuţii la bugetul de stat de circa două miliarde de euro anual. Prin parteneriate strategice, cum este cel cu Ford România, avem un contact direct cu industria auto, foarte importantă pentru noi în calitate de producători de carburanţi', a declarat Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom.

Primele demersuri în cadrul parteneriatului dintre OMV Petrom şi Ford România vizează alimentarea cu carburanţi Petrom, produşi în România, a noilor autoturisme Ford EcoSport, model care a cărui producţie a fost lansată oficial pe 12 octombrie, la fabrica Ford din Craiova.

'De la preluarea fabricii, în 2008, Ford a investit peste un miliard de euro în operaţiunile de producţie din România, transformând Craiova într-un centru de producţie de primă clasă pentru vehicule şi motoare. Ford are angajament puternic faţă de România, iar noi ne-am dedicat energia nu doar pentru a dezvolta produse remarcabile, ci şi pentru a face diferenţa şi pentru a crea valoare adăugată pentru întreaga industrie auto la nivel naţional. Parteneriatul cu OMV Petrom este unul din paşii strategici pe care i-am făcut, în contextul dezvoltării continue a Ford în Craiova şi în regiune. În acelaşi timp, apreciem foarte mult potenţialul echipelor noastre şi lucrurile benefice pe care le putem face împreună pentru toţi românii', a afirmat John Oldham, preşedintele Ford România.

Citește și: Ce e INTERZIS să cauţi pe Google: Lista completă a subiectelor tabu

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 64 milioane bep în 2016. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 785 benzinării, la sfârşitul lunii iunie 2017, sub două branduri, OMV şi Petrom.

Ford Europa produce, vinde şi servisează vehicule sub marca Ford pe 50 de pieţe individuale şi are aproximativ 52.000 de angajaţi la facilităţile proprii şi circa 66.000 de angajaţi, când sunt luate în consideraţie asocierile în participaţiune şi entităţile neconsolidate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.