Michael Barnier susține că nu mai este timp pentru găsirea unor alternative privind acordul pentru Brexit sau prevederile pentru granița irlandeză

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 31-01-2019

Actualizat: 31-01-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Negociatorul-șef al Uniunii Europene, Michel Barnier, a transmis miercuri că nu mai este timp pentru găsirea unor alternative privind acordul pentru Brexit sau prevederile pentru granița irlandeză, relatează Reuters, potrivit Mediafax.

„Am discutat chiar noi despre așa-zisele măsuri alternative care ar putea preveni problema graniței irlandeze. Problema a fost că nimeni, din nicio parte, nu a putut spune ce fel de aranjament am putea aborda pentru a asigura controalele fără a avea o graniță”, a declarat Barnier într-un interviu pentru Radio RTL.

„Nu avem nici timpul, nici tehnologiile necesare”, a adăugat negociatorul-șef.

Citește și: Cel puțin 99 de persoane au murit și alte peste 250 sunt dispărute în urma ruperii barajului minier din Brazilia

Michel Barnier speră că vor exista noi propunei în urma întâlnirii dintre prim-ministrul britanic Theresa May și Jeremy Corbyn, liderul opoziției.

Premierul Marii Britanii, Theresa May, cere Uniunii Europene renegocierea Acordului pe tema Brexit, deşi Bruxellesul a exclus această posibilitate. Theresa May le-a transmis marţi celorlalţi membri ai Guvernului de la Londra că vrea să ceară redeschiderea negocierilor cu UE.

Uniunea Europeană va introduce controale vamale la frontiera dintre Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord în cazul în care Marea Britanie va părăsi Blocul comunitar fără un acord privind viitoarea relaţie bilaterală.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri