România este un aliat important al Statelor Unite şi, împreună cu alţi aliaţi europeni, continuă să asigure securitatea regiunii, a declarat la luni, în faţa Congresului SUA, congresmanul republican Michael Turner, co-preşedinte al Grupului de prietenie pentru România din legislativul american, preşedinte al Subcomitetului pentru forţe aeriene şi terestre din cadrul Comitetului pentru Forţe Armate din Camera Reprezentanţilor, arată un comunicat de presă trimis Agerpres.
Declaraţia sa mai scoate în evidenţa rolul semnificativ al sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice instalat la Deveselu pentru protejarea membrilor Alianţei Nord-Atlantice. "Evenimentele din Ucraina sunt îngrijorătoare pentru regiune şi testează Alianţa. După cum ştiţi, Rusia încearcă din nou să destabilizeze Europa de Est şi să îşi restabilească influenţa asupra teritoriilor pierdute după prăbuşirea URSS," a spus Turner. Ambasadorul României în SUA, George Maior, a salutat gestul congresmanului. 'Salut declaraţia congresmanului Michael Turner, un vechi prieten al României. Reprezintă un semnal important de sprijin privind dezvoltarea viitoare a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, precum şi o dovadă de respect pentru ţara noastră', a declarat cu această ocazie ambasadorul George Cristian Maior.
De asemenea, Maior a precizat ca declaraţia evoca relaţiile bilaterale strânse şi Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA, concentrat pe interesul comun de promovare a securităţii transatlantice şi regionale.































Comentează