Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Michel Barnier, negociatorul UE pentru Brexit, a fost numit consilier special al preşedintei Comisiei Europene

Daily Express
Michel Barnier

Michel Barnier, negociatorul Uniunii Europene pentru Brexit, a fost numit marţi consilier special al preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu privire la Brexit, la câteva săptămâni după acordul comercial încheiat in extremis cu Londra, a anunţat executivul european, citat de AFP.

Începând de la 1 februarie, "el va o consilia pe preşedinta noastră cu privire la aplicarea acordului de retragere, precum şi asupra procesului de ratificare şi cu privire la acordul de comerţ şi cooperare", a declarat Margaritis Schinas, vicepreşedinte al Comisiei.

Pe Twitter, Michel Barnier, fost ministru francez, care tocmai a împlinit 70 de ani, s-a declarat onorat să-şi continue munca pentru Comisie "câteva săptămâni".

De altfel, Maros Sefcovic, alt vicepreşedinte al Comisiei, va fi reprezentantul UE în Consiliul de parteneriat comun, însărcinat să gestioneze viitoarea relaţie cu Londra şi instituit în cadrul acestui acord pentru comerţ şi cooperare, a precizat Schinas.

Citește și: Groaznic! Activistul de mediu Daniel Bodnar ar putea rămâne paralizat

La 24 decembrie, după luni de negocieri tensionate, UE şi Marea Britanie au încheiat un acord istoric cu privire la viitoarele lor relaţii comerciale, permiţând astfel să fie evitat şocul unui "no deal".

Odată cu acest tratat comercial, UE oferă fostului său stat membru un acces imediat, fără taxe vamale şi fără cote, la imensa sa piaţă cu 450 milioane de consumatori.

La rândul lor, britanicii, care şi-au făcut un simbol din suveranitatea lor regăsită, reiau controlul asupra apelor lor teritoriale.

Acordul prevede o perioadă de tranziţie de cinci ani şi jumătate până în iunie 2026, la capătul căreia pescarii europeni vor renunţa progresiv la 25% din capturile lor, care se ridică anual la 650 milioane de euro.

În urma acordului, încheiat in extremis cu şapte zile înainte de ieşirea efectivă a Regatului Unit din UE (seara zilei de 31 decembrie), Michel Barnier urma să-şi părăsească foarte curând atribuţiile de negociator, post pe care îl ocupă din 2016.

Fostul ministru francez (la Agricultură şi Afaceri Externe) îşi exprimase recent dorinţa de a lucra de acum înainte pentru ţara sa, fără a-şi preciza totuşi ambiţiile.

"Singura mea dorinţă este să fiu util ţării mele, care are nevoie de mai multă unitate, solidaritate, justiţie şi respect de asemenea", declarase el la 29 decembrie postului de radio France Info, evitând întrebările despre posibile ambiţii prezidenţiale în 2022.

Cel care se defineşte ca "patriot şi european", ales pentru prima oară în fieful său din Savoia în anii '70, a spus de asemenea că vrea să-şi ajute partidul, Republicanii (de dreapta, opoziţie).

Potrivit reglementărilor Comisiei, o funcţie de consilier special este în general o activitate pe termen scurt "pentru un număr foarte limitat de zile anual (în medie 25) şi care poate fi "remunerată sau nu".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.