În prima seară a unei inedite Convenţii Democrate online, Michelle Obama, soţia fostului preşedinte american Barack Obama, a denunţat luni "lipsa totală de empatie" a republicanului Donald Trump, a afirmat că actualul lider de la Casa Albă "nu este un bun preşedinte" pentru SUA şi a îndemnat la susţinerea lui Joe Biden în alegerile din 3 noiembrie, informează marţi AFP şi dpa.
"Pentru că de fiecare dată când apelăm la Casa Albă pentru o direcţie, sau pentru o consolare, sau pentru o minimă stabilitate, nu primim decât haos, divizare şi o lipsă totală de empatie", a declarat Michelle Obama într-un discurs înflăcărat, presărat cu critici inedite din partea unei foste Prime Doamne a SUA împotriva unui preşedinte în exerciţiu.
Ea a încheiat prima seară a acestei convenţii fără precedent, organizată în totalitate online din cauza pandemiei noului tip de coronavirus, programată să aibă loc până pe 20 august în Wisconsin, un stat-cheie unde Donald Trump a câştigat în mod surprinzător în 2016 cu un avans foarte strâns.
Evocând profunda criză sanitară, care a făcut până acum peste 170.000 de morţi în SUA, recesiunea economică şi valul istoric de furie împotriva rasismului, Michelle Obama a apreciat că preşedintele republican a avut "mai mult decât timpul necesar pentru a demonstra că nu poate face această muncă". "El este în mod evident depăşit", a spus ea.
Purtând un colier ce forma cuvântul "Votaţi", Michelle Obama i-a îndemnat pe americani, în acest discurs plin de emoţie, să-şi exercite dreptul la vot pe 3 noiembrie, chiar dacă vor trebui să aştepte toată noaptea.
Amintind că "detestă politica", fosta avocată din Chicago a declarat că se aşteaptă ca mesajul său să nu fie auzit de toţi: "trăim într-o ţară profund divizată şi sunt o femeie de culoare care vorbeşte la Convenţia Democrată".
În alocuţiunea sa de aproape 20 de minute, Michelle Obama a îndemnat la alegerea fostului vicepreşedinte al soţului său drept preşedinte al SUA. "Ştiu că Joe nu este perfect şi el ar fi primul care v-ar spune asta", a recunoscut ea. Însă "el ştie ce trebuie făcut pentru a salva economia, a învinge pandemia şi a arăta calea ţării noastre. Şi el va spune adevărul şi va avea încredere în ştiinţă", a adăugat fosta Primă Doamnă, într-o aluzie la adresa lui Donald Trump.
Ca urmare a contextului sanitar pe care îl traversează SUA din cauza pandemiei, democraţii au decis, în mod excepţional, ca niciun vorbitor să nu ia cuvântul în persoană la Convenţia din Milwaukee. Acest oraş de pe malul lacului Michigan din statul Wisconsin ar urma să găzduiască doar foarte puţine activităţi în acest interval de timp.
La rândul său, preşedintele Trump, care a comentat cu cuvintele ''Nimic foarte interesant'' pe marginea discursului înregistrat în avans al fostei Prime Doamne şi din care au fost transmise în avans câteva fragmente, a anunţat luni că va accepta candidatura republicană pentru un al doilea mandat în timpul unui discurs în direct de la Casa Albă, săptămâna viitoare.
Michelle Obama îl susține pe Joe Biden - Donald Trump nu este un bun președinte
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

3
Comisarul european pentru comerț se va deplasa în Statele Unite la sfârșitul lunii aprilie
3

1.239
'Este pur şi simplu fascinant' - Trump şi Kim Jong Un sunt aproape de o întâlnire istorică. Când ar urma să aibă loc
1.239

2.766
Zelenski avertizează asupra unei amenințări mai mari decât se crede: SUA ignoră dovezile că Rusia ajută Iranul, pentru că au încredere în Putin
2.766

2.120
Israelul lovește în conducerea Libanului: L-au ucis pe nepotul liderului Hezbollah, Naim Qassem
2.120

1.562
NATO, slăbită de Donald Trump și războiul din Iran. Avertismentul unui fost diplomat american: "Este un moment perfect pentru Rusia"
1.562

91
Pakistanul îndeamnă Israelul înceteze imediat agresiunea militară împotriva Libanului
91

5.194
Cazul zguduitor al arhitectului care a recunoscut că a omorât 8 femei. Criminalul a mărturisit tot
5.194

2.378
România ar putea obține beneficii importante din planul lui Donald Trump de 'pedepsire' a unor aliați NATO
2.378

92
Mii de iranieni s-au strâns joi la Teheran pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului lider suprem Ali Khamenei
92

44
Președintele francez merge la Roma pentru a se întâlni pentru prima dată cu Papa Leon al XIV-lea
44

3.065
VIDEO Israelul este gata să reia atacul asupra Iranului. Benjamin Netanyahu: 'Mai avem obiective de îndeplinit'
3.065

1.943
Pariuri suspecte înainte de armistițiul dintre SUA și Iran: Câștiguri de sute de mii de dolari
1.943

3.075
Nu doar războiul amenință lumea: Fenomenul rar care ar putea declanșa o criză alimentară mondială
3.075
















Comentează